«Pregătiţi calea Domnului» este tema pelerinajului Euromoot 2019, la care au participat circa cinci mii de cercetaşi şi călăuze din Europa, organizat de Uniunea internaţională a cercetaşilor şi a ghizilor din Europa. Din 21 de ţări, printre care și România, cei circa 5000 de tineri cu vârste între 16 şi 21 de ani, protagonişti ai pelerinajului cu destinaţia Roma – Euromoot2019 – s-au întâlnit cu Papa Francisc în Aula Paul al VI-lea din Vatican, pe 3 august 2019, la împlinirea unui sfert de secol de la întâlnirea cercetaşilor europeni cu Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
Potrivit conducătorul grupului de Cercetași Creștini Români din Oradea, Valeriu Domuța, din Eparhia de Oradea au participat 8 cercetași la acest inedit proiect care l-am întâlnit sâmbătă pe Papa Francisc, la Roma, împreună cu un grup de aproximativ 30 de cercetași români din toată țara, fiind „pentru prima oară este o participare atât de numeroasă din partea cercetașilor români”. Mulți dintre tinerii cercetași români l-au reîntâlnit pe Sfântul Părinte în Vatican, la scurt timp după vizita Sanctității Sale în România, în perioada 31 mai-2 iunie a.c., când cercetasșii români au fost voluntari ai Papei.
Potrivit Vatican News România, „pe parcursul pelerinajului, pe lângă activităţile specifice precum învăţarea unor tehnici noi legate de viaţa în aer liber, cercetaşii şi călăuzele s-au dedicat meditării Cuvântului lui Dumnezeu într-un mod mai puţin obişnuit, copiind textele sacre şi reflectând asupra lor.
Parcursul străbătut pentru a ajunge la Roma a însemnat oboseală dar şi noi prietenii, noi lucruri învăţate, precum importanţa citirii Evangheliei într-o cheie actuală şi personală ca şi cum ar fi scrisă astăzi iar cel ce o citeşte ar fi primul dintre destinatari.
Papa Francisc: «Itinerariul vostru a avut cinci etape, cinci întâlniri cu mari sfinţi care – în epoci diferite – au parcurs Europa: Paul din Tars, Benedict din Norcia, Ciril şi Metodiu, Francisc de Assisi, Ecaterina de Siena. Ce au avut în comun? Nu au aşteptat ceva de la viaţă sau de la alţii, ci au avut încredere în Dumnezeu şi au riscat, s-au implicat, s-au pus în mişcare pentru a realiza visuri într-atât de măreţe care, după secole, v-au făcut bine şi vouă. Şi-au dat viaţa, nu au ţinut-o pentru sine. De aceea, după aceste cinci întâlniri, aş vrea să vă las cinci cuvinte. Nu-mi aparţin mie, ci Evangheliei care v-a însoţit de-a lungul parcursului şi pe care vă îndemn să le păstraţi mereu cu voi, ca pe o călăuză. Şi să o deschideţi în fiecare zi, pentru că Evanghelia este harta vieţii. Iată cuvintele lui Isus: ‘Daţi şi vi se va da’ (Lc 6,38). Cuvinte simple, care trasează un itinerariu clar.»
Astfel i-a îndemnat Sfântul Părinte pe tinerii cercetaşi şi călăuze din Europa, evidenţiind cât este de important să dăruieşti, mai ales în prezent când dorinţa dominantă este de a avea, de a poseda ceea ce place, tendinţă care, însă, nu aduce mulţumire deplină. «De aceea Isus fixează ca punct de plecare nu a avea, ci a da: daţi, adică începeţi să vă implicaţi viaţa», a reliefat pontiful, explicând că a da ‘înseamnă ridicarea din fotoliu, din comodităţile care duc la orientarea privirii exclusiv spre sine şi punerea în mişcare’, ieşirea pe teren pentru ‘a dărui lumii puţin bine’.
Papa Francisc: «Aşadar, primul lucru, este a dărui. Acesta este secretul vieţii! Pentru că viaţa se posedă doar dăruind-o. Însă, tu ai putea spune: ‘Chiar dacă dau ce am mai bun în mine, realitatea nu se va schimba în bine’. Nu este adevărat. Ştii de ce? Pentru că tu eşti unic. Pentru că nimeni nu poate dărui lumii ceea ce eşti chemat să dăruieşti tu. Fiecare dintre voi este unic şi – vă rog să nu uitaţi niciodată – este preţios în ochii lui Dumnezeu. Sunteţi preţioşi pentru Biserică, sunteţi preţioşi pentru mine. Aş vrea să spun fiecăruia în parte: ‘tu eşti preţios pentru mine’. Ar fi frumos să vă spuneţi şi voi acest lucru unii altora. Te rog, spune acest lucru acum celui care-ţi stă alături: ‘tu eşti preţios’…»