Flăcări până la cer după ce un apartament situat la ultimul etaj al unui bloc de pe strada Dobrogei nr. 2 din Baia Mare a luat foc. Alarma a fost dată în jurul orei 17.45 de către locatarii din zonă.
Apartamentul din care ies flăcări este situat la ultimul etaj al imobilului, iar pericolul ca focul să se extindă şi la acoperiş este iminent. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri care încearcă să gestioneze eficient incidentul.
Fumul şi flăcările mari i-au alertat pe locuitorii cartierului.
Până la intervenţia pompierilor locatarii s-au mobilizat, au evacuat toţi locuitorii de pe stradă şi au oprit gazele naturale.
Actualizare 2: pentru lichidarea incendiului au intervenit 3 autospeciale, 2 de lucru cu apa spuma si o descarcerare, o EPA SMURD.
Din fericire incendiul nu s a extins la celelalte apartamente. Proprietarul a fost intoxicat uşor cu fum, dar a refuzat transportul la spital.
La această oră incendiul este lichidat, iar o echipă de cercetare a demarat deja procedurile pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a produs focul.