Un eveniment cu impact pozitiv în mediul de business local, aceasta este premisa de la care s-a pornit pentru organizarea unei noi întâlniri dedicată antreprenorilor, cu tema „Investiții – sectorul public și privat”.
Evenimentul, găzduit de Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, se va desfăşura În 18 iunie, în Sala Millenium din Baia Mare, în intervalul orar 16:00–19:30.
Vor fi abordate diferite subiecte pe tema investițiilor – de la oportunitățile de investiții locale și finanțări europene, la investiții sustenabile și investiții bursiere.
Este un eveniment unic în Baia Mare și o oportunitate excelentă pentru a afla informații și noutăți despre subiectul abordat.
Speakerii din cadrul evenimentului „Investiții – sectorul public și privat” vor împărtăși perspective valoroase și strategii esențiale din lumea investițiilor și afacerilor.
Radu Zoicaș – Director Executiv, Parcuri Industriale Maramureș
Anca Roman – Șef Departament Platforma Inno și Atragerea Investițiilor, ADR NORD-VEST
Crymhylde Galos – Director Adjunct Departament Programare Europene și Credite Verzi, Banca Transilvania
Flavian-Cătălin Pah – Consultant de investiții financiare și investitor, Co-fondator – Cabat&Pah Investments
Flavian-Catalin Pah, co-fondator Cabat&Pah Investments, va fi unul dintre speakerii noștri în cadrul evenimentului „Investiții: sectorul public și privat”.
Antreprenor, consultant de investiții financiare și investitor, Flavian deține o vastă experiență atât în companii listate la bursă cât și în afaceri locale. Absolvent al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și al Colegiului European de la Natolin, Flavian a lucrat în cadrul Canary Wharf Group din Londra și a fondat mai multe companii în IT și real estate la Cluj-Napoca.
Fondator al Clubului de Investiții Carpathia și consultant de investiții financiare certificat de Institutul Bancar Român, Flavian este dedicat dezvoltării și extinderii afacerilor, atât în țară cât și în străinătate. Este activ în organizații de afaceri precum Romanian Business Leaders – Filiala Cluj și Uniunea Națională a Patronatelor din România.
De asemenea, este implicat în proiectul Financiaria, în colaborare cu Radio România Cluj, proiect dedicat educației financiare și antreprenoriale.