Premierul Florin Cîţu a făcut un apel la părinţi şi la profesori, luni, în ziua redeschiderii şcolilor, la precauţie şi vaccinare, pentru ca lecţiile faţă în faţă să se desfăşoare fără riscuri.
Şeful Guvernului a făcut un apel public la părinți, prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, prin care le cere să nu ducă copiii la școală dacă au simptome de răceală, pentru a preveni astfel transmiterea bolilor mai departe. De asemenea, premierul le recomandă profesorilor să se vaccineze.
„Astăzi, reîncepe școala, un moment de bucurie pentru copii, pentru profesori, pentru că nu și-au văzut colegii de foarte mult timp. Știu și eu, de fapt, când eram copil, prima zi de școală era cea mai fericită.
După multe luni de zile, copiii merg din nou la școală, în cele trei scenarii pe care care le-am prezentat dar, este adevărat, și cu multe restricții și bineînțeles suntem foarte atenți să vedem cu evoluează situația.
Este foarte important să respectăm ceea ce președintele Iohannis a spus de la începutul acestei pandemii, să purtăm masca tot timpul, să folosim dezinfectant și distanțarea socială.
În același timp, foarte important, să vedem mesajele care vin în fiecare zi de la Ministerul Sănătății și de la Ministerul Educației, în această perioadă și depinde de noi toți, împreună, să avem un an școlar fără probleme.
Fac un apel către părinţi ca atunci când observă simptome la copii, chiar de gripă, este recomandat să rămână acasă, cel mai bine.
Bineînţeles că vom face toate eforturile şi vom monitoriza acest lucru şi în şcoli, dar fără susţinerea şi implicarea părinţilor acest lucru nu se poate face.
Şi nu în ultimul rând, fac un apel către profesori să se vaccineze. Este foarte important ca toţi profesorii să se vaccineze. E important pentru sănătatea lor, e important pentru sănătatea copiilor, pentru sănătatea tuturor celor cu care vin în contact cu aceşti copii şi este important să avem un an şcolar fără probleme”, se arată în mesajul scris de premierul Florin Cîţu.