Ziua şi surpriza. Dacă ieri am aflat că premierul Florin Cîţu nu ştie cât costă o pâine, azi aflăm că a stat două zile după gratii. S-a întâmplat în urmă cu 20 de ani, pe când locuia în Statele Unite ale Americii. A fost prins la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Acum, din fotoliul de la Palatul Victoria, vede totul ca pe o greşeală a tinereţii, pentru care a plătit scump la vremea respectivă. Şi acuză tabăra adversă din PNL că încearcă să-l saboteze în competiţia pentru şefia partidului.
Florin Cîţu, premierul României: Este vorba despre conducere sub influența alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenție. Am făcut o greșeală acum 20 de ani.
Incidentul a avut loc în anul 2000, iar infracţiunea despre care vorbeşte presupune că a condus sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. Florin Cîţu avea 29 de ani şi urma un program doctoral la Grinnell College din statul Iowa, unde şi-a finalizat atât studiile universitare, cât şi de master.