Pompierii maramureseni avertizeaza oamenii in privinta pericolului pe care il pot reprezenta cosurile de fum necuratate sau neizolate termic fata de materialele combustibile din jur. Pompierii maramureseni au fost nevoiti sa intervina, in prima saptamana a lunii decembrie, la cinci incendii izbucnite din aceste cauze.
In 2 si 5 decembrie, la doua locuinte din Baia Mare focul a mistuit funinginea din cosurile de fum necuratate. In 6 decembrie, un alt incendiu a izbucnit intr-o gospodarie din Targu Lapus, din cauza cosului neizolat termic fata de materialele din jur. Interventia prompta a pompierilor a limitat pagubele la doar 8 metri patrati de acoperis ars.
In 7 decembrie, flacarile izbucnite din cauza cosurilor de fum neizolate termic fata de materialele din jur au facut pagube serioase in doua gospodarii din Cavnic. Intr-un caz a fost vorba despre o suprafata de 18 metri patrati de acoperis distrus de foc, iar in celalalt, de 24 de metri patrati din acoperis si peretii din lemn, care s-au facut scrum.
Pentru a preintampina astfel de incidente, pompierii atrag atentia asupra importantei respectarii masurilor simple de preventie. Cosurile de zid trebuie sa fie izolate fata de elementele combustibile ale planseelor si acoperisurilor ingrosand zidaria de caramida a acestora la 25 cm, iar in spatiul dintre cos si planseu se introduc doua straturi de pasla imbibate in argila sau un strat de azbest. La trecerea prin acoperis se va lasa o distanta de cel putin 10 cm intre fata exterioara a zidariei cosului si elementele acoperisului, iar golul produs se inchide cu un sort de tabla.
Nu este permis ca in cosuri sa fie zidite elemente combustibile ale acoperisului sau planseului. Cosurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 50-80 cm. Cosurile de zid vor fi permanent intretinute fara crapaturi si curatate. De asemenea, se interzice utilizarea cosurilor de zid netencuite. Burlanele din metal nu vor fi instalate la o distanta mai mica de 70 cm fata de peretii de scandura sau faianta.
O atentie deosebita trebuie acordata si podurilor caselor sau imobilelor de orice fel, unde este interzisa construirea de boxe de lemn sau depozitarea de materiale lemnoase, furaje ori de alte materiale combustibile. De asemenea, nu este permisa folosirea podurilor pe post de bucatarii sau spalatorii, iar improvizarea de afumatorii este strict interzisa. In podurile caselor nu se vor folosi ca surse de iluminat lumanarile, ci felinarele de vant in stare buna de functionare.
Sursa: Andrei Gherghel