Un număr de 17 angajaţi ai unei fabrici de mobilă din Gherla, judeţul Cluj, au fost confirmaţi cu virusul SARS-COV-2, acolo fiind astfel un focar de coronavirus. Activitatea a fost suspendată pentru decontaminare, iar ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare.
„Avem un focar activ la o fabrică din Gherla. Ca urmare a testării realizate de angajator la 54 de persoane care erau contacţi direcţi cu un caz pozitiv, au fost depistaţi 17 angajaţi pozitivi”, a transmis, marţi, Prefectura Cluj.
Astfel, activitatea fabricii a fost suspendată pentru decontaminare.
Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare, urmând a se stabili persoanele care au intrat în contact direct cu cele infectate şi a se lua măsura carantinării la domiciliu a acestora.
Pacienţii pozitivi vor fi transportaţi la spitalele COVID-19 din Cluj-Napoca pentru evaluare medicală.
În total, fabrica de mobilă are 250 de angajaţi.
news.ro