Trei focuri de armă au fost trase de poliţiştii clujeni pentru reţinerea unui bărbat care înjura şi agresa poliţişti, în timpul unei intervenţii al forţelor de ordine la un local din Câmpia Turzii, unde mai multe persoane ascultau muzică dată tare, fiind montată o boxă pe trotuar.
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de IPJ Cluj, poliţiştii au intervenit pe o stradă din Câmpia Turzii, unde mai multe persoane se aflau în faţa unui local public şi ascultau muzică la intensitate foarte mare, fiind montată o boxă pe trotuar.
”Joi, în jurul orei 23,20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Câmpia Turzii au intervenit pe o stradă unde se reclama tulburarea ordinii şi liniştii publice. La faţa locului, s-a constatat că mai multe persoane se aflau în faţa unui local public şi ascultau muzică la intensitate foarte mare, fiind montată o boxă pe trotuar. Poliţiştii au întreprins activităţi pentru remedierea situaţiei, moment în care un bărbat, aflat în stare de ebrietate, a adresat unui agent de poliţie injurii şi cuvinte jignitoare. Totodată, acesta a refuzat să se legitimeze, a devenit agresiv şi a ameninţat cu acte de violenţă. Bărbatul a continuat să se manifeste agresiv, motiv pentru care poliţistul l-a somat să înceteze, însă bărbatul nu s-a conformat, fiind executate 3 focuri de armă în plan vertical de către poliţist”, se arată în comunicat.
Poliţiştii au subliniat că bărbatul, în vârstă de 41 de ani, din Câmpia Turzii, a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie, iar vineri a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Judecătoria Turda pentru ultraj şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
În urma uzului de armă, nu au rezultat victime sau alte pagube materiale.