Vezi VIDEO
Cea de-a cincea editie a Festivalului National de Interpretare Vocala si Instrumentala “Ion Petreus” va avea loc in acest sfarsit de saptamana in Baia Mare. La concurs s-au inscris peste 30 de concurenti din intreaga tara. La finalul competitiei vor fi premiati nu numai concurentii, ci si publicul. Organizatorii au decis ca in acest an sa premieze cea mai frumoasa camasa traditionala purtata de un spectator.
Festivalul National de Interpretare Vocala si Instrumentala “Ion Petreus” se va desfasura pe doua sectiuni de varsta: 8-15, respectiv 15-30 de ani, dar si pe doua categorii: interpretare vocala si interpretare instrumentala. La competitie s-au inscris peste 30 de concurenti din toata tara, organizatorii promitand o editie speciala si in acest an, mai ales ca si juriul e unul pe masura.
“Ansamblul Folcloric National Transilvania organizeaza pentru a cincea oara Festivalul National de Interpretare Vocala si Instrumentala Ion Petreus. Ne bucuram ca am reusit ca acest eveniment sa-l cream si sa-l crestem de la an la an, sa fie alaturi de noi profesionisti in domeniu, personalitati ale folclorului muzical care vin si ne sprijina atat in ceea ce priveste organizarea, cat si tinerii care participa, concurentii si prezenta in juriu. Vreau sa spun aici de etnomuzicologul Elise Stan, care va fi si presedintele juriului, profesorul Marinel Petreus, fiul lui Ion Petreus, care va face parte si el din juriu”, a spus directorul Ansamblului Folcloric National Transilvania, Iuliana Dancus.
La editia din acest an a fost pregatit un concurs si pentru public. Spectatorul care isi va scoate din lada de zestre cea mai frumoasa camasa traditionala va fi premiat.
“In public noi speram ca vor veni in costum traditional sau in elemente: obligatoriu este sa aiba o bluza, o camasa traditionala, o ie, un spacel. Juriul va fi prezidat de doamna Georgeta Iuga. Asadar, dragi baimareni, dragi maramureseni, drag public al folclorului romanesc, va asteptam vineri si sambata, de la ora 18, in Parcul Regina Maria in costume traditionale, in ceea ce aveti in lada de zester, pentru a fi premiati de Ansamblul Transilvania si de partenerii sai: CJ Maramures si municipiul Baia Mare, alaturi de presa maramureseana”, a mentionat Iuliana Dancus.
Festivalul National de Interpretare Vocala si Instrumentala “Ion Petreus” este programat pentru zilele de 27 si 28 iunie, de la ora 18, in Parcul Regina Maria. Intregul eveniment va fi sustinut de orchestra Ansamblului Transilvania, condusa de dirijorul Eduard Albina. De asemenea, printre artistii invitati care ii vor incanta pe spectatori cu cantecele lor se numara Petrica Muresan, Alexandru Pugna, Vasile Coca, Ileana Bumbar si Dumitru Dobrican, in timp ce dansatorii Ansamblului Transilvania vor prezenta diferite suite coregrafice.
Sursa: Camelia Tocaci