Şoferul unui Ford Ka a murit pe loc, după impactul frontal devastator cu un TIR, pe DN15, în judeţul Mureş. Din autoturism a rămas doar o grămadă de fiare, iar TIR-ul s-a răsturnat pe marginea şoselei. Şoferul TIR-ului a fost destul de marcat de eveniment, însă nu a suferit răni grave.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti la fața locului, se pare că șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Mureș, în timp ce se deplasa din direcția Târgu Mureș-Reghin, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, înmatriculat în județul Bistrița-Năsăud, care circula din direcția Reghin-Târgu Mureș și care în urma impactului s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului, precum și rănirea ușoară a conducătorului ansamblului de vehicule, căruia i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate la fața locului.
Traficul a fost deviat prin localitatea Petelea, iar polițiștii efectuează cercetarea locului faptei, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului, aflăm de la IPJ Mureș.
„Autoturismul a intrat in coliziune cu un autotren care transporta material lemnos. Victima incarcerata nu prezinta semne vitale. Pompierii militari din cadrul Detasamentului de Pompieri Reghin actioneaza pentru extragerea acesteia din autoturism. Autotrenul este rasturnat in afara partii carosabile si nu exista scurgeri de carburant. La fata locului se afla o ambulanta C1, un echipaj SMURD, doua echipaje SAJ si un echipaj IPJ. Circulatia este blocata pe ambele sensuri de mers, se utilizeaza o ruta alternativa pentru devierea traficului”. Informeaza şi ISU Mures.
Foto ISU Mureş