Max Verstappen (FOTO) a obținut victoria în în Marele Premiu al Germaniei de la sfârșitul săptămânii trecute după ce a fost singurul pilot de top care nu a fost implicat în incidente în timpul unei curse în care ploaia a provocat numeroase surprize.
Pilotul echipei Red Bull a obținut astfel a doua victorie în ultimele trei curse și, chiar dacă are de recuperat 63 de puncte în fața liderului Lewis Hamilton, are de partea sa avantajul circuitului de la Hungaroring.
În mod tradițional, Red Bull are un monopost performant pe circuitele lente precum cel din Ungaria, iar căldura excesivă are efecte negative asupra rezultatelor pe care le pot obține rivalii de la Mercedes.
„Am câștigat două curse și câteva podiumuri. Avem un monopost capabil să fie aproape de prima linie în calificări și sper să putem începe vacanța de vară după un rezultat bun în Budapesta. Apoi, în a doua jumătate a anului, așteptăm lucruri și mai bune”, a declarat Christian Horner, șeful Red Bull, referindu-se la cele 4 săptămâni de vacanță care urmează cursei din Ungaria.
Totuși, prognoza meteo sugerează că Hungaroring nu va avea parte de o vreme caniculară, întrucât se anticipează circa 30 de grade Celsius în fiecare dintre cele trei zile, mai puțin decât cele peste 35 de grade Celsius înregistrate vineri și sâmbătă la Hockenheim.
În acest context, șansele lui Hamilton de a-și îmbunătăți recordul de 6 victorii la Hungaroring vor crește.
Între timp, Ferrari a lăsat senzația la Hockenheim că poate lupta pentru pole position și victorie, însă ambele monoposturi au suferit defecțiuni tehnice în calificări. Totuși, în cazul în care acestea nu se vor repeta, Ferrari ar putea avea șanse reale la prima linie a grilei de start, caz în care lupta pentru victorie va fi una echilibrată.