Calificările pentru Marele Premiu al Chinei au readus Mercedes pe prima linie a grilei de start și au oferit un duel echilibrat între Valtteri Bottas și Lewis Hamilton.
În cele din urmă, finlandezul a reușit să se impună și va pleca din pole position după ce a fost cronometrat cu 1:31.547, în timp ce Hamilton a fost nevoit să se mulțumească cu locul doi după ce a fost mai lent cu numai 0.023 secunde.
La fel de echilibrată a fost și lupta dintre Sebastian Vettel și Charles Leclerc pentru locul trei, iar în acest caz germanul a avut câștig de cauză pentru numai 0.017 secunde. Totuși, Ferrari nu a avut pratic o șansă reală în lupta pentru pole position.
Red Bull Racing și-a trecut în cont locurile 5 și 6 prin Max Verstappen și Pierre Gasly, în timp ce Renault a ocupat următoarele două poziții prin Daniel Ricciardo și Nico Hulkenberg. Haas a ajuns în ultima parte a calificărilor cu ambii piloți, însă Kevin Magnussen și Romain Grosjean nu au ieșit deloc pe circuit și vor pleca de pe 9 și 10.
Daniil Kvyat (Toro Rosso) a fost primul sub linie în Q2 și va pleca de pe locul 11 din fața lui Sergio Perez (Racing Point) și Kimi Raikkonen (Alfa Romeo), în timp ce McLaren a obținut locurile 14 și 15 prin Carlos Sainz și Lando Norris.
Cei de la Williams au fost din nou cei mai lenți prin George Russell și Robert Kubica, însă au evitat ultima linie a grilei de start. Antonio Giovinazzi (Alfa Romeo) nu a efectuat niciun tur cronometrat din cauza unor defecțiuni tehnice, în timp ce Alexander Albon (Toro Rosso) nu a putut lua startul în calificări din cauza unui accident major suferit în ultima sesiune de antrenamente libere.
Cursa de la Shanghai va avea loc duminică cu începere de la ora 09:10.