Ferrari a obținut un pole position prețios în fața propriilor suporteri pe circuitul de la Monza, după ce Charles Leclerc a fost cronometrat cu 1:19.307.
Lupta pentru prima poziție a fost însă una extrem de echilibrată între Ferrari și Mercedes, în condițiile în care Lewis Hamilton a obținut locul doi la numai 0.039 secunde în spate.
La rândul său, Valtteri Bottas a fost la numai 0.047 secunde de pole și va pleca de pe locul trei din fața lui Sebastian Vettel, mai lent cu 0.15 secunde.
Toți acești timpi au fost stabiliți la prima ieșire a piloților pe circuit, iar câteva secunde mai târziu Kimi Raikkonen a suferit un accident după ce a pierdut controlul volanului Alfa Romeo în virajul Parabolica, astfel că nu a reușit să stabilească niciun tur cronometrat.
Prin urmare, ultima sesiune a calificărilor a fost întreruptă câteva minute prin steag roșu până la indepartea monopostului din viraj. Piloții mai aveau la dispoziție peste 6 minute pentru a parcurge un nou tur rapid, însă au preferat să rămână în garaj și să iasă pe circuit cu mai puțin de două minute înainte de final.
Întrucât practic toți piloții au apelat la această strategie, pe circuit s-a creat confuzie în timpul turului de încălzire, iar în cele din urmă și-au dat seama că sunt în criză de timp și au accelerat. În cele din urmă, doar Leclerc și Carlos Sainz au reușit să înceapă ultimul tur rapid în timpul regulamentar, în timp ce toți ceilalți piloți au început turul după expirarea timpului regulamentar.
Comisarii au anunțat că vor investiga situația ultimului tur rapid, însă este puțin probabil că vreunul dintre piloți să fie considerat vinovat că a fost prea lent în turul de încălzire.
Max Verstappen va pleca din spatele grilei de start ca urmare a unei penalizări primite pentru înlocuirea motorului Honda. Pilotul Red Bull a ieșit pe circuit doar în ultimele minute ale primei sesiuni de calificări, însă nu a efectuat niciun tur cronometrat și a înregistrat o serie de probleme tehnice, aparent chiar la unitatea de propulsie.
În aceeași situație cu Verstappen se află și Pierre Gasly și Lando Norris, însă cei doi au reușit să ajungă până în a doua parte a calificărilor, în care au fost cei mai lenți. (automarket.ro)