Exemplarul din această specie, care a primit numele Ingentia prima, era de aproape trei ori mai mare decât cei mai impunători dinozauri din Triasic.
Rămăşiţele au fost descoperite în nord-vestul Argentinei, în cursul unei expediţii. Oamenii de ştiinţă au găsit în total patru schelete, unul dintre acestea aparţinând unei noi specii.
”Am observat că era o specie nouă, pe care am numit-o Ingentia prima”, a spus Cecilia Apaldetti, cercetătoare în cadrul Institutului şi Muzeului de Ştiinţe Naturale al Universităţii din San Juan şi la Consiliul naţional de cercetare ştiinţifică şi tehnică. ”În latină, această denumire înseamnă primul gigant”, a explicat ea.
Descoperirea a fost făcută în 2015 în zona sitului paleontologic Balde de Leyes din provincia San Juan, la 1.100 kilometri vest de Buenos Aires.
Era mezozoică este divizată în trei perioade majore: Triasic (250 de milioane – 200 de milioane de ani în urmă), Jurasic (200 de milioane – 145 de milioane de ani în urmă) şi Cretacic (145 milioane – 65 de milioane de ani în urmă).
Descoperirea a fost publicată luni în jurnalul Nature Ecology & Evolution şi a fost anunţată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Naţională La Matanza.
„Imediat ce am găsit-o, ne-am dat seama că era ceva diferit. Am descoperit o formă, prima care indica un gigant în mijlocul tuturor dinozaurilor. Iată noutatea”, a declarat Cecilia Apaldetti.
Cercetătorii au descoperit vertebre de la gât şi de la coadă, oase de la membrele anterioare şi o porţiune din zona membrelor posterioare.
Este vorba despre ”dinozauri erbivori, patrupezi, care se disting uşor prin gâtul lor alungit şi coada lungă, din grupul sauropode”, a explicat ea.
Conform estimărilor oamenilor de ştiinţă, specimenul descoperit avea o înălţime cuprinsă între şase şi şapte metri, era tânăr şi cântărea aproximativ zece tone – greutate comparabilă cu cea a doi sau trei elefanţi.
Până în prezent, s-a crezut că gigantismul dinozaurilor s-a manifestat pentru prima oară în Jurasic, în urmă cu aproximativ 180 de milioane de ani.
Rămăşiţele speciei gigantice descoperite în Argentina datează însă din Triasic, ceea ce indică faptul că acest dinozaur a trăit cu circa 47 de milioane înainte de apariţia semenilor săi erbivori cu gât lung, Diplodocus şi Brachiosaurus, precizează BBC.
Ingentia prima şi speciile similare au fost incluse în categoria lessemsauride.
Noul dinozaur, care face parte din grupul sauropodomorpha, avea un ritm de creştere rapid, conform inelelor de creştere identificate pe oasele sale.
Cercetările echipei de oameni de ştiinţă demonstrează că pe Terra ar fi putut să existe şi alţi dinozauri de dimensiuni mai mari şi mai neobişnuiţi, ale căror fosile nu au fost încă descoperite.
Sursa: Agerpres