În 14 februarie 2018, a fost semnat Contractul de Servicii privind „Asistența tehnică pentru pregătirea Aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș, în perioada 2014-2020”. Scopul proiectului îl reprezintă continuarea strategiei județene pentru dezvoltarea sectorului de apă și apă uzată, în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Obiectivul general al contractului de asistență tehnică constă în furnizarea de servicii specializate de proiectare, management de proiect și supervizarea lucrărilor, pe toată durata de implementare a proiectului. În prezența primarului Cătălin Cherecheș, documentele au fost semnate de către Alexandrescu Constantin, director Eptisa – România și ec. Alexandrina Bancoș, director general al Vital SA.
Contractul a fost adjudecat de asocierea SC EPTISA ROMÂNIA SRL (lider asociere) și EPTISA SERVICIOS DE INGENIERIA SL (asociat), prin licitație deschisă-online, având valoarea de 24.614.980 lei, valoare fără TVA din valoarea totală a proiectului care este de 180 milioane de euro și se derulează pe o perioadă de prestare a serviciilor de 44 de luni de la data emiterii ordinului de începere a serviciilor. Proiectul de investiții are ca obiectiv general îmbunătățirea infrastructurii în sectorul de apă uzată din județul Maramureș, în vederea îndeplinirii obligațiilor de conformare cu angajamentele de tranziție și cu obiectivele intermediare convenite între Comisia Europeană și Guvernul României, pentru implementarea Directivei 91/271 a CE cu privire la colectarea și tratarea apelor uzate urbane (transpusă ȋn legislația națională prin Hotărârea 352/2005, referitoare la tratarea apei uzate urbane). În județul nostru localitățile cuprinse în proiect sunt Baia Mare, Tăuții Măgherăuș, Cicârlău, Copalnic Mănăștur, Groși, Șișești, Satulung, Șomcuta Mare, Ardusat, Remetea Chioarului, Cicârlău, Ilba, Hanadalul Ilbei, Sighetu Marmației, Vadu Izei, Bocicoiu Mare, Baia Sprie, Cavnic, Seini, Tg. Lăpuș, Ulmeni, Vișeu de Sus, Bistra, Botiza, Cupșeni, Lăpuș, Mireșu Mare, Poienile de Sub Munte, Rona de Jos, Suciu de Sus, Groșii Țibleșului, Remeți, Petrova pentru rețelele de apă și Baia Mare, Recea, Baia Sprie, Tăuții Măgherăuș, Cicârlău, Sighetu Marmației, Bocicoiu Mare, Vadu Izei, Vișeu de Sus, Poienile de Sub Munte, Repedea, Dumbrăvița, Groși, Coltău, Săcălașeni, Seini, Cicârlău, Ilba, Handalul Ilbei, Șomcuta Mare, Remetea Chioarului, Coaș, Copalnic Mănăștur, Lăpuș, Cavnic, Bistra, Petrova, Satulung pentru rețelele de canalizare.
Constantin Alexandrescu, director general adjunct Eptisa – România: “Facem parte dintr-un grup de experiență internațională realizată în 44 de țări. Eptisa lucrează în România de peste 20 de ani. În prezent activăm în 19 județe ale României, experiență similară pentru proiectele finanațate prin POIM din județele Iași, Vâlcea, Prahova, Olt și Teleorman, experiență în Maramureș pe proiectul SAMTID. Proiectul actual prevăzut pentru județul Maramureș este deosebit de complex, pe partea de alimentare cu apă. Maramureșul acoperă 21 de sisteme de alimentare cu apă care include 32 de localități cu o lungime de 443 km, iar în cadrul lucrărilor pe lângă sistemele de alimentare cu apă mai sunt incluse captări de suprafață, stații de tratare/clorinare și gospodării de înmagazinare apă. Pe partea de sisteme de canalizare sunt acoperite 13 aglomerări care cuprind 26 de localități cu o lungime de rețea de 400 km, iar pe partea de canalizare sunt incluse reabilitări și stații de epurare noi – 5 bucăți, instalație de deshidratare a nămolului în Baia Mare și stații de vidanj. Vom lua în considerare la implementarea contractului de lucrări, diminuarea disconfortului public corelat cu o politică corespunzătoare de informare a cetățenilor, referitoare la lucrările ce urmează a fi executate în zonă.”
Contractul de asistență tehnică este structurat în două etape majore. Obiectivele specifice ale contractului de consultanță sunt următoarele: realizarea documentațiilor necesare în vederea depunerii proiectului și obținerea co-finanțării din partea Fondului de Coeziune pentru lucrări în infrastructura de apă și apă uzată din județul Maramureș; realizarea proiectării și elaborarea documentațiilor de atribuire necesare în vederea atribuirii contractelor de lucrări și sprijinirea Operatorului Regional în procesul de derulare a procedurilor de atribuire; realizarea serviciilor de asistență în managementul proiectului și supervizarea lucrărilor pe toată durata de implementare a proiectului; realizarea serviciilor de publicitate și informare pe toată durata de implementare a proiectului.
Ec. Alexandrina Bancoș, director general al Vital SA: „Astăzi este o zi foarte importantă pentru noi. Este importantă pentru că vorbim, cu siguranță, despre cel mai important program operațional finanțat de UE în Maramureș, program care vizează dezvoltarea investițiilor în infrastructura de apă și apă uzată din județ. Contractul de Asistență tehnică pentru pregatirea Aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire are ca obiective specifice: asistența tehnică și realizarea documentațiilor, proiectare, supervizare, publicitate și informare, toate acestea derulandu-se pe toată durata de implementare a proiectului. Ne dorim să avem servicii de calitate oferite de firma caștigătoare EPTISA, să avem o colaborare bună cu toate unitățile administrativ teritoriale din județ, fie direct, fie prin ADI, iar pe de altă parte, colegii noștri din Vital să-și pună în valoare întreaga expertiză și experiență acumulată pe parcursul derulării programelor anterioare SAMTID, IPSA, POS1. Toate aceste programe au ca scop creșterea, calității vieții, gradului de asigurare cu apă, precum și a gradului de asigurare cu servicii de canalizare. În prezent, acest coeficient este de 83% pe județ și 98% pe Baia Mare pentru asigurarea cu apă și 62% la serviciile de canalizare pe județ și 95% pe Baia Mare. Pe POIM s-au realizat 443 km de rețea apă din care 75% extinderi, 20% aducțiuni și 5% reabilitări, iar pe rețea canal 440 km din care 68% extinderi și 30% colectoare. De asemenea, odată cu creșterea gradului de asigurare cu apă și creșterea gradului de asigurare cu servicii de canalizare crește gradul de satisfacție al populației, și toți cetățenii trebuie sa beneficieze de o apă curată, de calitate, suficientă și disponibilă în orice moment. Mulțumim domnului primar Cătălin Cherecheș pentru sprijin, pentru susținere și pentru că este în permanență alături de noi, este motorul principal în proiectele adresate comunității și în activitățile de zi cu zi.”
Rezultatele așteptate în urma prestării serviciilor de asistență tehnică sunt: implementarea proiectului cu respectarea indicatorilor prevăzuți în proiect, actualizarea și completarea Master Planului pentru perioada 2014-2020 privind alimentarea cu apă potabilă și evacuarea apelor uzate din județul Maramureș, achiziția contractelor în conformitate cu procedurile stabilite și în perioadele de timp planificate prin graficul de achiziții, supervizarea contractelor în conformitate cu graficele de execuție aferente proiectelor respective, efectuarea plăților în conformitate cu graficele de plăți aferente contractelor și implementarea măsurilor privind publicitatea proiectului.
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: “Începem de azi demararea celui amplu proiect de finanțare europeană din Maramureș, proiect de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare în Baia Mare și județul Maramureș, dar și construirea unei stații de neutralizare a nămolurilor care provin din stațiile de epurare și care ne crează, în special nouă băimărelilor, un disconfort major. Valoare acestui proiect este de 180 milioane euro, realizându-se 400 km de rețea de alimentare cu apă și 400 km de rețea de canalizare.
Ca și primar al municipiului Baia Mare, dar și ca președinte al Agenției de Dezvoltare Intercomunitară Maramureș, structură care supervizează activitatea societății Vital îmi doresc prin acest prim contract de consultanță și supervizare sp evităm erorile de proiectare care, din păcate, au făcut obiectul proiectelor tehnice realizate până în 2010 și pe care devenind primar și președinte ADI Maramureș, ori le-am decoperit foarte târziu în implementare proiectului ori fiind aprobată finanțare din perioada 2010-2016 nu au putut fi evitate deoarece ar fi compromis întreaga finanțare.
Astăzi, avem șansa să realizăm proiectele tehnice prin intermediul unei societăți cu înalt prestigiu european, care are un birou intern de proiectare a rețelelor. A fost o procedură de achiziție cu o puternică concurență, lucru care a dus la o economie de mai bine de 50% din valoare estimată, la o calitate cert superioară a serviciilor asumate. Este important să înțeleagă atât societatea Vital cât și consultantul Eptisa, noul nostru partener, dar și viitori constructori că lucrările de apă și canalizare trebuie să însemne o creștere a calității vieții băimărenilor și maramureșenilor și nu un infernal deranj, o depreciere a străzilor aduse ulterior, în mod îndoielnic, la starea inițială. Pe de altă parte, aceste lucrări și proiecte trebuie realizate într-o perfectă colaborare și comunicare cu cetățenii, cu primăriile, cu societatea Vital și constructorii desemnați.
Dacă mă gândesc la trecut, cel mai mare regret al meu este legat de imposibilitatea să fi intervenit în anularea asumărilor financiare pe care primarii în funcție până în 2010 le-au adoptat. Aceste asumări au dus la obligarea societății Vital să majoreze tarifele pentru apă și canalizare. Chiar și în această situație, fiind constrâns de un contract de finanțare foarte dur am găsit câteva porți de salvare astfel încât am reușit să salvez și chiar să anulez încă o creștere a tarifelor cu aproximativ 20% în anul 2015.
De această dată cu o previziune care are ca țintă anul 2025, acest nou proiect, care va aduce acoperirea cu servicii de apă și canalizare pentru 98% dintre suprafețele locuite ale județului, nu va însemna o majorare a tarifelor pentru cetățeni, societatea Vital ar trebui să găsească formulele inteligente din perspectivă managerială pentru a își mări veniturile dintr-un număr mai mare de abonați și costuri mai reduse de exploatare. Așa cum în urmă cu 4 ani am obținut în negocierile cu societatea Vital eliminarea din facturile cetățenilor apă meteorică, mă voi lupta folosind toate instrumentele legale să apăr interesele băimărenilor și maramureșenilor, în principal pentru a se evita vreo presiune financiară în plus într-o perioadă în care pentru foarte multe dintre familiile noastre fiecare leu este câștigat cu efort și muncă, veniturile fiind încă la un nivel mult inferior față de media europeană. În acest sens dezavuez într-un mod ferm teoria păguboasă și lipsită de suflet, inspirată dintr-o teorie capitalistă prost înțeleasă cum că prețurile utilităților din occident trebuie să fie aplicate și în România, uitându-se într-un mod barbar că veniturile noastre, a românilor, se plasează într-o zonă de aproximativ 30% față de veniturile fraților noștri din apus.”
Proiectul este co-finanțat din Fondul de Coeziune prin POIM 2014-2020.