Fostul senator și prefect de Suceava Ioan Băncescu a fost implicat, marți, într-un accident rutier în urma căruia un bărbat în vârstă de 34 de ani și-a pierdut viața, relatează Monitorul de Suceava.
Accidentul a avut loc pe Drumul European 85, la ieșirea din Suceava spre Fălticeni, când bărbatul din Piata Neamț a oprit și a traversat ca să cumpere miere de la un vânzător aflat pe cealaltă parte a drumului, arată primele cercetări ale polițiștilor.
Bărbatul ar fi văzut mașina care se deplasează spre el, dar ar fi continuat să traverseze și a fost lovit din plin de autoturism.
La volanul mașinii se afla Ioan Băncescu, fost prefect de Suceava, fost deputat și senator din partea PSD și fost membru PRM, în vârstă de 73 de ani.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă și investighează în continuare cauzele accidentului, urmând să stabilească viteza cu care se deplasa fostul politician. Presa locală mai relatează că impactul a fost foarte violent, maşina condusă de fostul prefect având avarii grave.
Accidentul a avut loc în afara localității.
Duminică, cu două zile înainte, și fostul prefect de Constanța Ioan Albu a provocat un accident mortal pe un drum național din județ. Fostul oficial consumase băuturi alcoolice.