Patru foşti deţinuţi politici din Maramureş au devenit Cetăţeni de Onoare ai municipiului Baia Mare. Evenimentul a avut loc într-o zi cu semnificaţie specială, Ziua Imnului Naţional.
„În fiecare an, în data de 29 iulie, sărbătorim unul dintre simbolurile României – Imnul Naţional. Această zi trebuie să fie un impuls pentru a menține vie flacăra iubirii față de semenii noștri și patrie, precum și respectul faţă de simbolurile şi valorile naţionale. Ziua Imnului Naţional este un moment de aducere aminte a patriotismului şi spiritului de sacrificiu a eroilor noștri care s-au jertfit pentru noi, pentru libertatea şi pentru integritatea ţării noastre.
Astăzi, când am sărbătorit unul dintre simbolurile dragi nouă, Imnul Național, aici în Baia Mare am avut parte de încă un moment de bucurie. Patru foști deținuți politici au primit titlul de Cetățean de Onoare ai municipiului Baia Mare. Este vorba despre Gligor Eva, Dragomir Silviu Virgil, Filip Ioan și Florean Victor”, a spus Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.