Faptul că şi-ar putea pierde o parte din drepturile băneşti pe care le primesc lunar i-a alertat pe foştii militari. Într-o scrisoare deschisă adresată Parlamentului României, aceştia protestează împotriva unei eventuale diminuări şi argumentează.
Redăm integral scrisoarea deschisă semnată de liderul de sindicat Dumitru Coarmă.
„SCRISOARE DESCHISĂ
Către,
CAMERA DEPUTAŢILOR
Domnilor deputați Cristian BUICAN și Gigel-Sorinel ȘTIRBU
SENATUL ROMÂNIEI
Domnilor senatori Romulus BULACU și Florin-Vasile CÎȚU
Domnilor parlamentari,
În ultima perioadă, în spațiul public au apărut aserțiuni referitoare la inițierea, de către dumneavoastră, a unui proiect legislativ, care vizează inclusiv modificarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în sensul eliminării acestui drept legal și constituțional de care beneficiază polițiștii (în calitate de membrii ai familiei ocupaționale ,,apărare, ordine publică și securitate națională”), după încetarea raporturilor de serviciu și trecerea în rezervă, cu grad militar.
În situația în care un asemenea demers juridic a fost declanșat, vă rugăm să luați act de faptul că, în calitate de organizație sindicală cu reprezentativitate juridică la nivelul sectorului de activitate gestionat de către Ministerul Afacerilor Interne (conform Hotărârii Tribunalului Municipiului București din data de 13.05.2016), precum și în temeiul Legii dialogului social nr. 62/2011, Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România se opune unei asemenea inițiative legislative, pe care o consideră total inoportună și în dezacord cu prevederile similare din legislația altor state membre UE/NATO.
Vă reamintim că, prin Decizia CCR nr. 20 din 2 februarie 2000 s-a statuat că pensia de serviciu (categorie în care intră și pensia militară de stat) constituie „o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale”, care nu are ca temei contributivitatea, ci ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. De asemenea, Decizia CCR nr. 871/ 25.06.2010 a statuat faptul că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii.
Încă un argument: studiile au arătat că speranța de viață a polițiștilor români este de numai 62 de ani, cu doar câțiva ani peste vârsta legală de pensionare și cu aproximativ 12 ani mai mică față de speranța medie de viață din România. Cauzele sunt diverse: uzura fizică și psihică prematură, amenințările proferate la adresa lor și a familiilor de către mediile infracționale, ultrajul, tentativele de omor, deficitul de personal – care implică un volum de muncă suplimentar, condițiile de muncă, salarizarea deficitară, în raport cu alte categorii de bugetari, programul de noapte sau în ture/schimburi etc.
Ca atare, considerăm că afectarea regimului pensiilor militare de stat ar fi un act injust, având în vedere inclusiv modificarea, în sens defavorabil, adusă Legii nr. 223/2015 prin OUG nr. 59/2017.
Cu stimă,
Președinte FSNPPC,
Vicepreședinte Biroul Național Executiv ,,Cartel ALFA”
Dumitru COARNĂ”
Pensia de serviciu medie din Apărare se ridică la 3.836 de lei brut în anul 2018 şi e cu aproape 3% mai mare decât în 2017, rezultă din datele pe care Casa de Pensii Sectorială a MApN le-a comunicat exclusiv pentru Economica.
Militarii contribuie la bugetul de stat cu o cotă individuală de contribuţie, în valoare de 25% din solda lunară brută/salariul lunar brut.
Militarii şi funcţionarii publici cu statut special din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, aflaţi în activitate, contribuie la bugetul de stat prin plata unei cote individuale de contribuţie, în cuantum de 25% din solda lunară brută/salariul lunar brut. Aceştia nu plătesc contribuţia de asigurări sociale, ci această contribuţie individuală la bugetul de stat, care din anul 2018 este de 25% din salariul/solda brută lunară. Precizăm că până la sfârşitul anului 2017, contribuţie individuală la bugetul de stat, plătită de militarii aflaţi în activitate, a fost de 10,5% din solda lunară brută/salariul lunar brut. Abia din anul 2018, s-a majorat la 25%.