Fostul episcop de Huși, Corneliu Onilă, a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. Este pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române când un fost ierarh este reținut pentru o astfel de acuzație.
„La data de 21.05. 2020 s-a dispus prin ordonanță reținerea suspectului Onilă Cornel, fost episcop de Huşi, pentru săvârşirea unor infracţiuni la viaţa sexuală”, a declarat Adina Bocai, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au solicitat redeschiderea dosarului în care fostul episcop de Huşi, Corneliu Onilă, a fost cercetat pentru act sexual cu minori.
Dosarul a fost iniţial deschis după declanşarea scandalului în care au fost implicaţi fostul episcop şi alţi trei preoţi, care l-au şantajat pe Onilă. Pentru că nu ar fi avut suficiente probe, cauza a fost clasată. Corneliu Onilă a fost episcop de Huşi până în august 2017.
Fostul episcop de Huşi, Corneliu Onilă ,nu recunoaşte acuzaţiile de act sexual cu un minor. Avocatul acestuia spune că a contestat deja decizia de reţinere. „Nu prezintă nici un pericol public”, susține avocatul Liviu Bran.
Fostul episcop de Huşi Corneliu Onilă nu recunoaşte acuzaţiile de act sexual cu un minor în baza cărora a fost reţinut. Decizia a fost contestată deja de avocatul acestuia. Procurorii vor solicita şi arest preventiv pentru 30 de zile.
Citește și: Cozmin Gușă anunță o alertă de cutremur în interiorul Statului Paralel! ‘Dacă e doar pe sfert de cum zice’
„Să sperăm că nu o să fie emis acest mandat de arestare, nu prezintă niciun pericol public. Preasfințitul Corneliu neagă acuzațiile vehement, este vorba doar de declaraţia părţii vătămate şi a fratelui acestuia”, a spus avocatul lui Corneliu Onilă, Liviu Bran.
Patriarhia Română a precizat, în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO, că dacă Onilă va fi condamnat definitiv, Sfântul Sinod îl va caterisi irevocabil.
Citește și: Video Scene nebune! A fost nevoie de trei echipaje de poliție pentru a fi încătușat un bătrân care a refuzat să i se măsoare temperatura
Faptele ar fi fost săvârşite în 2016.
La munca cu el!