Ioan Avram Muresan a spus ca inregistrarile difuzate de TVR in Jurnalul de stiri de la ora 19.00 le-a vazut pentru prima data in dimineata zilei de joi. El a aratat ca a stiut ca filmul DNA va fi prezentat public, pentru ca a fost anuntat de avocatul sau inainte ca acesta sa apara la televiziunea publica.
”Imaginile sunt un colaj. Ba apar cu un sacou albastru, ba cu unul bej. Poate din cauza luminii slabe”, a spus Muresan.
Fostul ministru a aratat ca intâlnirea cu Remes a avut loc intr-o duminica, intre orele 10.00 -11.00. El a precizat ca a simtit ca se intampla ceva in momentul in care s-a intalnit cu Remes pe o terasa in Piata Dorobanti pentru ca a vazut doua persoane ca se aseaza chiar langa masa lor, desi toata terasa era libera. Muresan a precizat ca i-a si atras atentia lui Remes asupra acestui lucru.
Ioan Avram Muresan a recunoscut ca s-a ridicat de la masa si s-a dus sa se intalneasca cu Gheorghe Ciorba. El a mai relatat ca a luat de la acesta un dosar, dar nu si plicul cu bani de care s-a tot pomenit. A spus insa ca acesta a vrut sa il puna in dosar, dar ca i-a spus sa nu faca asa ceva pentru ca se va ocupa de rezolvarea problemelor in stilul sau. De asemenea, fostul demnitar a mai indicat ca in momentul in care a fost sunat de Ciorba si intrebat daca Remes ”a luat” era in Libraria Carturaresti si i-a raspuns ”da” doar ca sa scape de el.
Muresan a mai sustinut ca desenele si schitele la care se face referire ar fi niste notite facute in timp ce ii explica ministrului Remes cazul de retrocedare a sediului Episcopiei Greco-Catolice din Baia Mare, despre care discutau.
Referindu-se la discutia telefonica pe care a avut-o cu Remes ulterior intâlnirii, Muresan a spus ca ar fi posibil ca in discutie sa fi fost vorba despre un alt caz privind retrocedarea terenurilor IAS Blaj, ”o lucrare pe care ne chinuiam sa o finalizam”.
Sursa: Meda Muntean