Dr. Victor Costache, fost ministru al Sănătății face apel la autorităţi pentru a aplica măsuri ale medicinei moderne şi are câteva propuneri în acest sens
Mi s-ar părea o decizie total neinspirată și forțată, este complet nerealist să închizi un oraș mare, trebuie să învățăm să adoptăm noile metode ale medicinei moderne și nu soluții inspirate din Evul Mediu”, a declarat într-un interviu pentru Tribuna, dr. Victor Costache, referindu-se la discuțiile privitoare la posibila închidere și canatinare a Sibiului, oraș care înregistrează o rată mare de infectare cu COVID-19, scrie Tribuna.ro.
„O testare în masă sau implementarea rapidă a aplicațiilor de telefonie mobilă de depistare a contacților direcți pe bază de locație GPS, adoptate deja cu succes de către țări precum Singapore, China și Taiwan sau Japonia și la care s-a lucrat și în România, dar nu au fost implementate, reprezintă soluții mult mai inspirate și adaptate la realitate”, a mai punctat dr. Costache.
Fostul ministru spune că aceste măsuri radicale nu sunt necesare şi dă exemplu şi alte state au ţinut sub control pandemia prin intermediul tehnologiilor moderne
„Nu ne putem permite să distrugem o regiune, să facem să sufere o regiune și o populație întreagă numai pentru că nu suntem conectați la tehnologiile moderne. Aceste măsuri extreme erau oportune la începutul pandemiei, când nu se știa mare lucru despre acest virus. În momentul de față, implementarea rapidă a tehnologiilor moderne poate da rezultate net superioare măsurilor conservatoare de tip lockdown”, a concluzionat dr. Victor Costache.
Putem intelege ca in Baia Mare a fost dispusa si impusa o decizie medievala, dar cine si-o asuma? In Maramures se testeaza masiv sute, mii de persoane zilnic!!!