Cristian Popescu Piedone a declarat, miercuri, la eliberarea din penitenciarul Jilava, că se întoarce în funcția de primar al Sectorului 5 și își va duce mandatul până la capăt. Piedone a precizat că nu va cere despăgubiri statului, după ce a fost achitat.
Prefectura București a anunțat miercuri că fostul primar Cristian Popescu Piedone are dreptul să își reia mandatul la Primăria Sectorului 5 după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat sentința primită de acesta.
”Sentința strict în cazul Piedone, nu și în cazul celorlalți, este cel puțin o exagerare, o forțare maximă a interpretărilor legale din dorința de a satisface așteptările publicului, frustrat pe bună dreptate că trecuseră șapte ani și n-a plătit nimeni pentru incendiul de la Colectiv soldat cu 64 de morți. Acest adevăr trebuie spus oricât de neplăcut, de impopular sau de supărător sună. Oricât de detestabil este Piedone ca om politic, oricât de populist sau corupt credem că a fost ca primar (asta mai trebuie și dovedit), aici este vorba de mari principii, de aplicarea legii și de justiție. Justiția nu se face pentru a răcori opinia publică, ci pentru a stabili adevărul, oricare ar fi el”, a scris atunci jurnalistul Dan Tăpălagă.