Președintele Klaus Iohannis și întreaga conducere sunt criticați cu rară vehemență de generalul(r) cu patru stele Silviu Predou, fostul șef al SIE, într-o postare pe Facebook în care acesta atrage atenția că actualii guvernanți se plîng de greaua moștenire pesedistă, de parcă altcineva ar fi condus CSAT în ultimii ani și nu actualul președinte. Predoiu sancționează și recenta exprimare a lui Iohannis la adresa ”proștilor” care nu înțeleg adevărul despre coronavirus, în ceea ce am putea numi cel mai dur atac politic venit la adresa președintelui României, în ultimii ani, de la o figură militară de prim rang în statul român. ”Bâlbe penibile, contradicții flagrante, inepții juridice, derobare de responsabilități” e eticheta pusă de general activității leadershipului statului la vreme de pandemie, transmite Inpolitics.
”M-am săturat de cei care ne spun că suntem proști”
”M-am săturat” anunță fostul șef al spionilor.
”M-am săturat de cei care folosind drept pretext pandemia, ne dojenesc cu degetul ca pe niște preșcolari obraznici, ne amenință cu privarea de libertate (căci asta este carantina) în baza unor suspiciuni, ne anunță confiscarea arbitrară de bunuri, ne răstesc instrucțiuni, refuzând un dialog rezonabil și, nu în ultimul rand, ne spun că suntem proști.
Că suntem proști pentru că nu suntem precauți.
Și nu suntem precauți nu pentru că nu am vrea ci pentru că, spre deosebire de ei, mergem la serviciu – unii, inconștienți, chiar și cu transportul în comun, oricum toți fără antemergator și însoțitori care să nu permită nimănui să se apropie de noi, pentru că trebuie să facem cumpărături, deci să interacționăm cu persoane și/ sau produse pe care nu le testează/ dezinfectează nimeni înainte de a le atinge noi, pentru că locuim înghesuiți în blocuri cu spații comune, pentru că mergem la tratamente sau consultații – dacă suntem primiți – în clinici și spitale aglomerate, pentru că trebuie să ne ducem copiii și nepoții în parcuri publice, nu în grădini închise și atent păzite, pentru că, în esență, trăim în lumea reală nu ca ei, într-una ideală, creată și întreținută, de altfel, din banii noștri.