Vezi VIDEO
Claudiu Bumba s-a nascut in 5 ianuarie 1994, in Baia Mare. A fost descoperit de Paul Mihai de la Atletic Satu Mare, club la care baimareanul a avut prima legitimare si unde a ramas pana anul trecut. „La varsta de 7 ani am inceput fotbalul aici, in Baia Mare, dar nu de performanta. Cand aveam 10 ani, am dat probe in Satu Mare si antrenorul de acolo, Paul Mihai, mi-a spus ca ar fi bine sa continui si asa am ajuns sa joc fotbal. Imi place foarte mult fotbalul, sa dau goluri, sa fiu cel mai bun de fiecare data. Si tatalui meu ii place acest sport, desi nu l-a practicat” a povestit Claudiu cum a ajuns el fotbalist. In 2009, Florin Fabian, pe atunci antrenor la FC Baia Mare, l-a adus la echipa si i-a oferit sansa sa debuteze in al doilea esalon al fotbalului romanesc la 15 ani. „N-am avut emotii, a fost foarte bine” marturiseste Claudiu.
In sezonul 2009/2010, a jucat pentru FC Baia Mare 11 meciuri, fiind mult timp implicat in programul nationalei Romaniei. Nu a inscris, inca, niciun gol pentru FC, dar a inscris trei goluri pentru Romania.
De la 14 ani este component al loturilor nationale Claudiu, care evolueaza pe postul de mijlocas central. „In nationala e foarte greu sa ajungi, in primul rand. Sa porti si numarul 10 este o mare responsabilitate! Sper, cu timpul, sa ajung si in nationala mare” spune Claudiu.
La Cupa Confederatiei Moldovenesti de Fotbal, cu lotul Romaniei Under 17, baimareanul a obtinut trei victorii – acesta fiind cel mai recent turneu la care a participat. 3-0 cu Republica Moldova, 1-0 cu Belarus, 4-1 cu Azerbaidjan. A inscris doua goluri la acest turneu, ambele in poarta tarii gazde, fiind ales cel mai bun jucator din competitie. „Nu este prima mea distinctie din cariera de sportiv, dar este prima de la nationala” puncteaza Claudiu, care a dat primul sau gol pentru Romania tot in acest an, dar in poarta Slovaciei, la un turneu din Italia.
„In primul rand vreau sa joc cat mai multe meciuri pentru Baia Mare, sa cresc in valoare si sa ajung la o echipa foarte buna. Intr-o echipa de Champions League si in nationala mare a Romaniei” isi contureaza Claudiu pentru eMaramures ambitiile sportive. Inainte sa practice fotbal, Claudiu a participat la antrenamente de taekwon do. „La fotbal, insa, mi-am descoperit calitatile. Viteza, forta… Dar despre calitatile mele altii trebuie sa vorbeasca, nu eu” spune cu modestie Claudiu, care admite ca defectul lui cel mai mare este inaltimea.
Claudiu este elev la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”. Echipa lui preferata este AC Milan. Preferinte are, fireste, si cand vine vorba de turneul final din Africa de Sud: „Ma uit la Campionatul Mondial. Tin cu Coasta de Fildes. Sper sa castige Campionatul Mondial. Romania sta acasa pentru ca, in momentul de fata, nu prea avem jucatori de valoare, dar eu sper ca – in anii urmatori – sa se puna baza pe copii si juniori”.
In aceste zile, Claudiu nu este in vacanta ca si ceilalti cmponenti ai FC-ului, el raspunzand convocarii pentru meciurile amicale de la Turnu Severin, disputate in compania echipei Macedoniei. Dupa reintoarcerea acasa, Claudiu va avea si el vacanta din 24 pana in 28 iunie, atunci cand este planificata reunirea echipei FC Baia Mare, cu care s-a plasat pe locul VIII la finele sezonului 2009/2010 in seria Vest a Ligii a doua.
Sursa: Ramona-Ioana Pop
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult