Selecţionerul Cosmin Contra a trimis la 16 august convocările de principiu pentru 24 de jucători care evoluează în campionatele din străinătate, în vederea meciurilor din septembrie, din preliminariile Euro-2020, iar miercuri, a transmis convocările finale pentru 19 stranieri. Contra a renunţat la portarul Silviu Lung jr, la Alexandru Mitriţă, la Sergiu Hanca şi la Dorin Rotariu. Adrian Rus de la Mol Vidi rămâne convocat, iar Tudor Băluţă va merge la lotul U21.
Jucătorii din străinătate convocaţi sunt următorii:
- Portari: Ciprian Tătăruşanu (Lyon, 61/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0), Ionuţ Radu (Genoa, 0/0);
- Fundaşi: Romario Benzar (Lecce, 15/0), Vlad Chiricheş (Napoli, 54/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 4/0), Dragoş Grigore (Ludogorets, 36/0), Adrian Rus (MOL Fehérvár, 0/0), Alin Toşca (Gazişehir Gaziantep, 16/0);
- Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Anderlecht, 44/6), Răzvan Marin (Ajax, 17/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 31/10), Paul Anton (Krylya Sovetov, 9/0), Ianis Hagi (Genk, 5/0),Alexandru Maxim (Mainz, 36/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda, 28/5);
- Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogorets, 33/12), George Puşcaş (Reading, 8/4), Florin Andone (Brighton, 21/1).
Echipa naţională va disputa două partide în luna septembrie, în preliminariile Euro-2020: la 5 septembrie, pe Arena Naţională, contra liderului grupei, Spania, şi în 8 septembrie, la Ploieşti, cu Malta.
Şi Mirel Rădoi, selecţionerul naţionalei U21 a României, a anunţat lista finală a jucătorilor din străinătate convocaţi pentru debutul preliminariilor Euro-2021, meci programat la 10 septembrie, în Danemarca.
Rădoi a renunţat la Vladimir Screciu (Genk/Belgia) şi l-a convocat pe Tudor Băluţă de la Brighton.
Pentru campania care va demara în această toamnă sunt eligibili jucătorii născuţi începând cu 1 ianuarie 1998.
Jucătorii din străinătate convocaţi sunt Andrei Raţiu (Villarreal/Spania), Vlad Dragomir (Perugia/Italia), Mihai Dobre (Bournemouth/Anglia), Adrian Petre (Esbjerg fB/Danemarca), Alexandru Paşcanu (Leicester/Anglia), Denis Drăguş (Standard/Belgia) şi Tudor Băluţă (Brighton/Anglia).
Campania care va începe în luna septembrie a acestui an se va încheia în octombrie 2020, pe teren propriu, contra Maltei. Începând cu Euro-2021, la turneul final vor participa 16 echipe. Pe lângă cele două formaţii gazdă, Ungaria şi Slovenia, se vor califica direct cele nouă câştigătoare ale grupelor şi cel mai bun loc doi. Celelalte opt formaţii clasate pe locul secund vor disputa între ele un baraj în dublă manşă pentru celelalte patru locuri disponibile.