Vezi VIDEO
La aproape 15 sezoane de activitate in Liga 1, pe care le va implini in aceasta toamna, arbitrul baimarean Cristi Balaj a trecut de borna a 300 de partide. Meciul cu numarul 301 a fost tocmai derby-ul mioritic dintre Dinamo si Steaua, incheiat cu victoria ros-albastrilor, cu scorul de 1-3.
Privind in urma, Balaj crede ca anii au trecut foarte repede, insa urmele lasate se numara in sute de ore de concentrare si mii de kilometri alergati.
„Au trecut atat de repede, precis au lasat si urme, din pacate. O uzura fizica si psihica incredibila acumulam pe parcursul unui meci, pentru ca, din dorinta de a nu gres,i ajungem sa ne consumam si simt, de fiecare data dupa meci, cum concentrarea ma aduce in situatia de a adormi doar mult dupa ce jocul se incheie, pe la 2-3-4 dimineata. Am nevoie de 2-3 zile de recuperare”, a marturisit Cristi Balaj.
Cheia succesului in cazul arbitrului baimarean a fost una simpla – dorinta de a excela, de a fi corect, de a evolua de la o partida la alta.
„Iti doresti sa arbitrezi cat mai bine si, asa cum spuneam si la ultimul meci, as fi in stare sa arbitrez gratis, numai sa stiu ca nu gresesc. Acest lucru conteaza foarte mult”, a adaugat Balaj.
Meciul pe care si-l aminteste mereu este primul pe care l-a arbitrat in Liga 1, un derby intre Steaua si FC Brasov. De atunci au urmat alte 300 de partide epuizante. Pentru ca arbitrajul inseamna, dincolo de concentrare si atentie, sute, chiar mii de kilometri alergati. Pe langa cele 301 meciuri de Liga 1, Cristi Balaj a arbitrat si in esaloanele inferioare, dar si in cupele europene si intalnirile inter-tari, astfel ca, pana la 44 de ani, ar fi putut inconjura pamantul, alergand.
„Inmultim cu aproximativ 11 kilometri parcursi in decursul unui joc, plus antrenamentele pe care le fac aproape zilnic, vom vedea ca probabil as fi putut sa fac inconjurul lumii, alergand”, crede Cristi Balaj.
In 2008, Balaj a fost desemnat cel mai bun arbitru al anului de catre Comisia Centrala a Arbitrilor. A debutat in Liga Campionilor in septembrie 2010, cand a condus partida dintre AC Milan si AJ Auxerre.
Sursa: Tania Purcaru