FRF a programat pentru astăzi (7 octombrie) meciul din turul III al Cupei României, între CS Minaur și ACSF Comuna Recea.
Partida nu va mai avea loc, pentru că echipa băimăreană are mai mulți sportivi “pozitivi” cu noul coronavirus. Meciul e neprogramat și va fi câștigat la ”masa verde” de echipa din Recea.
De la începutul sezonul mai multe meciuri din Cupa României au fost “neprogramate” datorită problemelor cu infectările. Conform regulamentului, în Cupa României, meciurile care nu au loc din cauza cazurilor de COVID-19 nu sunt reprogramate, așa cum se întâmplă în campionat, ci sunt pierdute la ”masa verde” de echipa din cauza căreia nu se poate disputa confruntarea. Exemple sunt multiple în primele două tururi desfășurate deja.
În schimb, Minaur e în imposibilitatea de a juca și la finalul săptămânii, în etapa a 5-a a Ligii 3, astfel că îi va fi amânată partida cu SCM Zalău pentru o dată ulterioară.
Păi cum să pierzi la masa verde aşa ceva doar n-au fost morți de băutură ci e o pandemie de clasă mondială, atunci să vedem ce face Recea sau ceilalți dacă îi loveşte benga. ..