Marți, 5 septembrie, sediul FRF a fost gazda tragerii la sorți a optimilor de finală din Cupa României, ediția 2021-2022. În conformitate cu prevederile art.30.5 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), la faza optimilor de finală participă toate echipele calificate din faza șaisprezecimilor. Jocurile din cadrul optimilor se stabilesc prin tragere la sorți, echipele participante fiind repartizate în două urne.
CS Minaur Baia Mare a făcut parte din Urna A, alături de alte 12 echipe.
Jocurile din optimile și sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct și sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplinește condițiile regulamentare necesare disputării jocului și televizării.
În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri și, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.
Meciurile din cadrul Cupei României care nu se pot disputa din cauza rezultatelor pozitie la testările pentru COVID-19 nu se pot reprograma.
Jocurile din cadrul șaisprezecimilor Cupei României vor avea loc în ziua de 27 octombrie cu începere de la ora 15:30, cu exceptia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit și comunicat ulterior.
Programul optimilor
AS FC Buzău (L2) – Dunărea Călărași (L2)
Politehnica Timișoara (L2) – Rapid București
ACSO Filiași (L3) – AFC Hermannstadt (L2)
FC Voluntari – FCSB București
FC U Craiova 1948 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
CS Minaur Baia Mare (L3) – Universitatea Craiova
FC Argeș – Dinamo București
Chindia Târgoviște (L2) – Gaz Metan Mediaș