La data de 1 iunie 2009 a avut loc, la Mogosoaia, sedinta Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal, prezidata de presedintele FRF, dl. Mircea Sandu. Cele mai importante decizii care au fost luate de organismul executiv al Federatiei Romane de Fotbal.
Comitetul Executiv al FRF a aprobat modificarea Regulamentului de organizare a activităţii fotbalistice pentru anul competitional 2009/2010. Modificari
a) Incepand cu anul competitional 2009/2010, cluburile sunt obligate sa prezinte si sa inscrie in raportul de arbitraj la fiecare joc: echipele din Liga I – minim 8 jucatori de cetatenie romana sau formati la nivel national; echipele din Liga a 2-a – minim 10 jucatori de cetatenie romana sau formati la nivel national; echipele din Liga a 3-a – minim 12 jucatori de cetatenie romana sau formati la nivel national; echipele de fotbal in sala – minim 7 jucatori de cetatenie romana sau formati la nivel national; echipele din alte competitii de seniori sau juniori decat cele de mai sus – minim 15 jucători de cetatenie romana sau formati la nivel national. Menţionam ca, in conformitate cu dispozitiile art. 47.7.3 din Regulamentul de organizare a activitatii fotbalistice, prin jucatori formati la nivel national se inteleg jucatorii care, indiferent de cetatenie, au figurat ca legitimati si au participat la competitii pentru un club din Romania timp de minim 3 ani in perioada cat au fost in varsta de 15-21 de ani;
b) Incepand cu anul competitional 2009/2010 se interzice cesionarea dreptului de participare in competitii, precum si orice alt mecanism juridic (comasare prin fuziune sau absorbtie, divizare etc.) care are ca efect transferul dreptului de participare in competitii si al dreptului de transfer asupra jucatorilor
c) Incepand cu anul competitional 2009/2010 se interzice schimbarea sediului social in alta localitate decat aceea declarata la FRF cu ocazia afilierii
d) Incepand cu anul competitional 2009/2010, cluburile sunt obligate sa foloseasca in jocurile de baraj disputate pentru promovarea din Liga a IV-a in Liga a 3-a minim 2 juniori in teren in acelasi timp;
e) Toate abaterile disciplinare care se regasesc in Regulamentul de organizare a activitatii fotbalistice vor fi incluse in Regulamentul Disciplinar al FRF
Sursa: EM