Dumitru Dragomir a fost azi reales in functia de presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), in cadrul Adunarii Generale. Dragomir a fost reales cu 16 voturi pentru si o abtinere (care a apartinut Clubului Unirea Urziceni). De la Adunarea Generala a lipsit reprezentantul gruparii Pandurii Targu Jiu. Dumitru Dragomir indeplineste functia de presedinte LPF din 1996, el fiind reales in aceasta functie in octombrie 2000 si in noiembrie 2005.
Dragomir, care a fost singurul candidat pentru functia de presedinte al LPF, a declarat ca va colabora la conducerea forului cu aceeasi echipa ca si in mandatul precedent: vicepresedintii Iosif Robi Urs si Alexandru Boc, secretarul general Valentin Alexandru si directorul economic Alexandru Popescu. Dumitru Dragomir a declarat ca va posta pe site-ul oficial al LPF programul sau. La Adunarea Generala a LPF au asistat si Adalbert Kassai, din partea Federatiei Române de Fotbal, si Vasile Avram, din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Sursa: RIP