Timp de o săptămână, între 8 şi 15 octombrie, echipele naţionale ale României vor disputa 8 partide importante, toate oficiale, informează frf.ro. Tricolorele antrenate de Mirel Albon debutează împotriva Belgiei, la Cluj, pe arena celor de la CFR. Meciul se dispută marţi, 8 octombrie, de la ora 18:30 şi va fi transmis în direct de PRO X.
În aceeaşi zi, în Serbia, naţionala U19 antrenată de Laurenţiu Roşu joacă primul meci din cadrul turneului de calificare la Turul de Elită. Partida va începe la ora 19:00!
Pe 10 octombrie, reprezentativa U21 evoluează la Ploieşti, pe stadionul “Ilie Oană” cu Ucraina, în al doilea joc din preliminariile EURO 2021. Meciul va începe la ora 20:30 şi va fi în transmisiune directă la PRO TV.
Pe 11 octombrie, în Serbia, la turneul de califcare, România U19 va întâlni Spania.
O zi mai târziu, pe 12 octombrie, la Torshavn, în Insulele Feroe, prima reprezentativă va disputa al şaptelea joc din preliminariile EURO 2020. Meciul va începe la ora 19:00 şi va fi în direct pe PRO TV şi Radio România Actualităţi.
Jucătorii U19 încheie pe 14 octombrie, de la ora 15:00, turneul din Serbia cu un meci împotriva Lituaniei, în timp ce naţionala lui Mirel Rădoi se va duela cu Irlanda de Nord, la Voluntari, de la ora 20:30. Meciul tineretului va fi transmis în direct de PRO TV.
Marţi, 15 octombrie, de la ora 21:45 se încheie săptămâna celor 8 jocuri, cu partida dintre România şi Norvegia, de pe Arena Naţională. Partida va fi în direct la PRO TV şi Radio România Actualităţi.