Cunoscutul atacant Andrei Sevcenko, purtatorul banderolei de capitan al reprezentativei de fotbal a Ucrainei la EURO 2012, si-a anuntat retragerea internationala dupa eliminarea tarii sale de la competitia pe care o gazduieste impreuna cu Polonia. Sevcenko a facut acest anunt la finalul meciului pierdut de Ucraina in fata Angliei (0-1), marti seara la Donetk, in cadrul Grupei D a turneului final. „Acesta a fost ultimul meu meci oficial pentru Ucraina. Ceva mai tarziu vor aranja un meci de retragere pentru a-mi lua la revedere de la suporteri”, a declarat fostul atacant al lui AC Milan si Chelsea Londra la finalul jocului de pe Donbas Arena.
„Care sunt planurile mele de viitor? Pur si simplu vreau sa merg acasa, sa-mi strang in brate copiii si sa-mi sarut sotia”, a adaugat.
In varsta de 35 ani, Andrei Sevcenko a fost cel mai tanar, iar acum cel mai varstnic marcator din istoria reprezentativei Ucrainei, al carei golgheter all-time este cu 48 de goluri in 111 meciuri disputate. „Veteranul” ucrainean a avut parte de un debut de vis la EURO 2012, reusind sa marcheze ambele goluri ale nationalei tarii sale in fata Suediei (2-1).
Desemnat „fotbalistul anului 2004 in Europa”, Sevcenko este legat prin contract de actuala sa echipa, Dinamo Kiev, pana in luna iulie, cand ar putea accepta o noua provocare, aceea de a evolua in campionatul nord-american (MLS).
Foto (c) uefa.com.
Sursa: Agerpres