Politia iraniana a interzis femeilor sa asiste la transmisiile publice ale meciurilor de la Euro-2012, din Polonia si Ucraina, din cauza comportamentului uneori „vulgar” al barbatilor in timpul acestor proiectii. „Situatia devine nepotrivita atunci cand barbatii si femeile privesc impreuna meciurile de fotbal in sali de cinema. Cand se uita la meciurile de fotbal, barbatii se «aprind» si, uneori, vorbesc vulgar si spun glume obscene. Acest lucru aduce atingere demnitatii femeilor. Ele ar trebui sa multumeasca politiei”, a declarat Bahman Kargar, adjunctul comandantului politiei iraniene, citat de agentia Isna.
Meciurile de la Euro-2012 sunt transmise la televiziunea publica si in salile de cinema, asa cum a fost la Cupa Mondiala din 2010, dar si la Cupa Asiei pe Natiuni din 2011. Femeile iraniene trebuie sa foloseasca piscine, plaje, parcuri, taxiuri, scoli si vagoane de metrou destinate doar lor, pentru a se evita amestecul cu barbatii. Iraniencele trebuie sa respecte si un cod vestimentar islamic, portul voalului fiind obligatoriu.
Sursa: Mediafax