Mascotele actualei editii a turneului final al Campionatului European de fotbal, Slawek, reprezentand Polonia, si Slavko, ucraineanul, sunt, ca si la precedentul Euro, creatii ale Warner Bros., compania americana specializata in asemenea personaje. „Moda” mascotelor la aceasta competitie a fost lansata in 1980, in Italia, cand a aparut Pinocchio, in continuare simpaticele personaje numindu-se: 1984, Franta: Peno, 1988, RF Germania: Berni, 1992, Suedia: Rabbit; 1996, Anglia: Goliath; 2000, Olanda-Belgia: Benelucky; 2004, Portugalia: Kinas; 2008: Austria-Elvetia: Trix si Flix.
In timpul Euro 2012, Slawek si Slavko vor fi „trimisi speciali” prin culisele competitiei, scormonind prin arhive, in primele zile, apoi prin cantonamentele echipelor, prin problemele organizatorilor, printre suporterii celor 16 echipe, peste tot unde pot gasi informatii interesante, care sa pigmenteze cele aproape trei saptamani ale celei mai importante competitii fotbalistice a anului.
Foto (c) ukraine2012.gov.ua.
Sursa: Agerpres