Steaua Bucuresti s-a calificat in saisprezecimile de finala ale Europa League la fotbal, din postura de castigatoare a Grupei E, dupa ce a terminat la egalitate cu FC Copenhaga, 1-1 (0-0), joi seara, 6 decembrie, pe stadionul ”Parken” din Copenhaga. Steaua, in 10 oameni din min. 49, in urma eliminarii lui Cristi Tanase, a deschis scorul prin Raul Rusescu (73), danezii egaland prin Igor Vetokele (87). Alaturi de Steaua, in saisprezecimi s-a calificat si Stuttgart, chiar daca a pierdut acasa cu 0-1 meciul cu Molde.
Nici Copenhaga si nici Steaua nu au riscat nimic in prima parte a meciului, in care ocaziile au lipsit cu desavarsire. Steaua a blocat bine jocul echipei gazda, a facut un joc de posesie cand a avut mingea, iar cand a pierdut balonul a facut un pressing deranjant pentru danezi.
Prima situatie notabila a partidei a fost sutul lui Rusescu (25), de la distanta, care a trecut putin peste poarta. Tanase a fost blocat in momentul sutului de L. Jacobsen (27), iar Nikolic nu a reusit sa profite de eroarea lui Sigurdsson (31). FC Copenhaga nu a avut decat o oportunitate, in min. 40, cand Claudemir a tras pe langa tinta, pe o minge respinsa de apararea ”ros-albastra”. Ultima ocazie inainte de pauza a fost sutul lui Latovlevici (42), care s-a dus alaturi de poarta.
Repriza secunda a inceput prost pentru Steaua, care a ramas in 10 oameni, Tanase fiind eliminat pentru al doilea ”galben”, dupa o simulare in careu (49). Danezii au crescut in agresivitate si au marit presiunea, dupa acest fapt, dar Steaua a aratat ca poate rezista fara probleme.
La primul corner al gazdelor (67), Tatarusanu a iesit gresit, Cornelius a reluat cu capul, dar Sigurdsson nu a reusit sa trimita spre poarta. Un minut mai tarziu, Vetokele (68) a trimis bine cu capul, dar portarul Stelei a plonjat si a retinut. Tatarusanu a salvat apoi golul in min. 71, la lovitura de cap a lui Cornelius.
Pe acest fond de joc mai bun al danezilor, Steaua a reusit sa deschida scorul in min. 73, prin Raul Rusescu, printr-un sut splendid de la peste 25 de metri, deviat de Stadsgaard, dupa o recuperare a lui Bourceanu. A fost primul sut pe spatiul portii trimis de Steaua in acest meci.
FC Copenhaga a avut sansa egalarii (77), dar mingea deviata de Cornelius a trecut foarte aproape de poarta. Danezii au restabilit egalitatea in cele din urma, prin Vetokele (87), care a reluat cu capul centrarea lui Jacobsen. Vicecampioana Danemarcei a cautat si golul victoriei, care ar fi fost si al calificarii pentru gazde, dar Steaua a rezistat.
Echipa lui Reghecampf a facut un excelent joc tactic si s-a calificat meritat in faza urmatoare, in ciuda emotiilor date de ”accidentul” cu Stuttgart (1-5 la Bucuresti). Steaua este a doua echipa romaneasca din saisprezecimile de finala ale Europa League, dupa CFR Cluj.
Sursa: Agerpres