Dupa trei saptamani de pauza competitionala, AS Independenta Baia Mare a evoluat la Iasi in penultimul joc din barajul pentru Superliga. De o victorie mai au nevoie baimarencele pentru a accede in primul esalon al fotbalului feminin romanesc din anul competitional 2013-2014, prima ocazie, de la Iasi, fiind ratata dupa ce AS Independenta a pierdut cu Navobi la scorul de 1-2. Ultima sansa se va juca in 26 mai, in Baia Mare, cand Independenta va intalni Fair Play Bucuresti, un joc care va desemna ultima echipa calificata in Superliga.
In Iasi a fost o disputa echilibrata. Dupa ce gazdele de la Navobi au condus la pauza cu 1-0, baimarencele au revenit in repriza a doua, egaland prin Cristina Sandu in minutul 46, dupa o excelenta pasa a Adelinei Fedor. In minutul 85, oportunitatile ratate se razbuna, gazdele obtinand victoria printr-un gol la care apararea Independentei si-a adus contributia.
CS NAVOBI IASI – INDEPENDENTA BAIA MARE 2-1 (1-0)
Au inscris: ’37 Andreea Dascaleanu, ’85 Madalina Petria, respectiv Sandu Cristina ’46.
NAVOBI IASI: Madalina Enache – Ana Maria Rosu, Iulia Giurgica, Larisa Ambrosie (cpt.), Roxana Prodan (’50 Olivia Obreja) – Ana Foia (’88 Stefana Ciobanu), Rahela Gangal (’80 Costina Albu), Georgiana Ilas (’65 Simona Anastasiu) – Andreea Dascaleanu (’70 Madalina Petria), Andreea Ceausu. Antrenori: Adrian Ambrosie, Andrei Ilasca, Marius Ciutacu.
INDEPENDENTA BAIA MARE: Ana Matesan – Alexandra Zsiga, Florica Codrea(cpt.), Maria Mihali, Rebeca Vasilovschi (`88 Hohman Amalia) – Diana Pop, Crina Campan, Irina Codrea, Renata Szenko – Adelina Fedor (Ardelean Diana ’85), Cristina Sandu. Antrenor: Florin Babas.
Clasament
1. CS NAVOBI IASI 4 2 1 1 4-5 7
2. FAIR PLAY BUCURESTI 3 1 1 1 4-2 4
3. INDEPENDENTA BAIA MARE 3 0 2 1 2-3 2
Primele doua echipe se califica in Superliga.
Date furnizate de AS Independenta Baia Mare.
Sursa: RIP