Baimarenii de la FC Maramures Universitar au trait prima deceptie din acest sezon de Liga a doua in chiar prima etapa, cand au pierdut pe teren propriu meciul cu FC Arges cu 2-3. A doua dezamagire a fost traita in Bucuresti, in compania echipei Juventus, unde FCMU a pierdut cu 1-2. Daca la primul esec antrenorul Romulus Buia a mentionat ca greselile jucatorilor sai au dus la infrangere, dupa meciul pierdut in capitala directorul tehnic Ioan Tataran a acuzat maniera de arbitraj, sustinand ca a fost viciere de rezultat.
„A fost un meci pe care eu spun ca l-am controlat. In prima repriza pana prin minutul 20, am marcat pentru 1-0, am dat si al doilea gol, care a fost anulat, apoi am primit golul egalizator intr-o faza in care au fost doua faulturi consecutive, la portar si la Achim. 1-1 s-a terminat la pauza. Am inceput a doua repriza chiar foarte bine, cam 35 de minute am dominat-o total. Am si ratat mult, e adevarat. Pe final, un 11m dat nu usor, foarte-foarte-foarte usor si am plecat invinsi. Total au viciat rezultatul si intreaga maniera de arbitraj a fost impotriva noastra. Era si normal, se cunosteau foarte bine, chiar inainte de meci centralul a facut cu ei incalzirea. Se cunosteau foarte bine. Eu spun ca echipa a jucat circa 60 de minute foarte bine. E adevarat, am facut si greseli. Dar eu zic ca echipa a functionat, mai putin ne-am concentrat la mingile usoare: am gresit foarte multe mingi usoare…„, a declarat pentru eMaramures directorul tehnic Ioan Tataran.
„A fost o partida care, pe mine, m-a lasat cu un gust amar. Am inceput foarte bine meciul, am dat gol, dupa care am mai avut inca un gol, anulat enorat. Arbitrii au favorizat clar echipa din Bucuresti, dar n-am avut ce sa facem, a trebuit sa jucam fotbal si contra arbitrilor, si contra adversarilor… Atmosfera in echipa este si mai grea dupa o infrangere care a fost cum a fost. Arbitrii ne-au furat, dar speram sa ne revenim cat mai repede si sa nu mai avem probleme de genul acesta, sa fim lasati sa jucam, pentru ca eu spun ca, daca eram lasati sa jucam, veneam clar cu trei puncte de la Bucuresti”, a considerat Florin Achim.
Foto: Florin Achim (c) eMaramures.ro.
CITESTE SI:
ACTUALIZARE – FOTBAL. Liga 2. Juventus Bucuresti – FC Maramures Universitar Baia Mare 2-1 (1-1); „Am pierdut pe mana arbitrilor!” (Ioan Tataran)
Sursa: RIP