Tehnicianul portughez Jose Mourinho a fost prezentat azi la Stadionul Santiago Bernabeu, ca noul antrenor principal al echipei Real Madrid pentru urmatoarele patru sezoane, intr-o conferinta la care a particpat si directorul general al clubului spaniol, Jose Valdano, informeaza Marca. „Jose Mourinho va fi legat de Real Madrid in urmatorii patru ani. Este o onoare sa avem alaturi unul dintre antrenorii cei mai prestigiosi din lume. Suntem incantati sa-l avem la Real Madrid”, a spus Valdano.
Noul antrenor al Realului a mentionat ca motivatia sa este aceea de a castigat tot cu echipa madrilena: „In primul rand vreau sa spun ca eu nu vorbesc foarte bine limba spaniola. Studiind si vorbind italiana am ajuns sa uit spaniola, dar am nevoie de o luna si apoi voi fi gata. Nu stiu daca am fost nascut pentru a antrena Real Madrid, dar cu siguranta m-am nascut sa fiu antrenor de fotbal. Atractia mea pentru Madrid e cea a istoriei sale. E un club unic pentru un jucator, dar si pentru un antrenor, iar sa nu ajungi la Real Madrid este un gol important in cariera ta. Din fericire, cariera mea este incantatoare si sa antrenez Real Madrid este o mandrie. Dar cel mai frumos nu e sa pregatesti sau sa joci la Real Madrid, ci cel mai frumos lucru e sa castigi la Real Madrid. Si aceasta este motivatia mea”.
Jose Mourinho a antrenat in perioada 2008-2010 formatia Internazionale Milano, la care evolueaza si fundasul roman Cristian Chivu, cu care a castigat finala Liga Campionilior in acest sezon.
FOTO: footballwallpaperz.com
Sursa: MEDIAFAX