CFR 1907 Cluj-Napoca si-a asigurat vineri seara al treilea titlu de campioana a Romaniei la fotbal, dupa ce a invins pe Universitatea Cluj-Napoca, pe Cluj Arena, cu scorul de 3-2 (0-1), intr-un meci rejucat din etapa a 31-a a Ligii I de fotbal. Pentru CFR este al treilea titlu, dupa cele din 2008 si 2010, ultimul adus tot de antrenorul Ioan Andone. Meciul fusese intrerupt marti, 8 mai, in minutul 27 de catre arbitrul Alexandru Tudor, la scorul de 0-1, din cauza violentelor intre jucatorii celor doua formatii. Atunci, portarul Mircea Bornescu l-a lovit pe Ricardo Cadu, care transformase un penalty si s-a indreptat spre galeria gazdelor cu intentia de a provoca suporterii. Arbitrul Alexandru Tudor a decis suspendarea partidei dupa ce a considerat ca mai multi jucatori de la cele doua formatii ar fi trebuit eliminati din cauza violentelor si jocul nu ar fi putut continua.
Universitatea a condus cu 2-0, gratie ”dublei” reusite de Marian Cristescu (29, 47), care a marcat primele sale goluri pentru ”sepcile rosii”, dar CFR a reusit sa intoarca rezultatul in repriza secunda, dupa ce ”U” a ramas in 10 oameni. Adrian Cristea a fost eliminat (48) – doua cartonase galbene incasate stupid – iar CFR a putut sa revina astfel in joc: Muresan a redus din diferenta la scurt timp din lovitura libera (50), senegalezul Sougou a egalat (64), iar Cadu a adus victoria (89), dintr-un penalty usor acordat de arbitrul croat Vucemilovic, dupa un duel intre atacantul grec Kapetanos si fundasul germano-polonez Szukala.
Meciul s-a desfasurat in fata a circa 20.000 de spectatori, iar inainte de primul fluier, Bornescu si Cadu si-au dat mana.
Meciul fusese intrerupt marti, 8 mai, in minutul 27 de catre arbitrul Alexandru Tudor, la scorul de 0-1, din cauza violentelor intre jucatorii celor doua formatii. Atunci, portarul Mircea Bornescu l-a lovit pe Ricardo Cadu, care transformase un penalty si s-a indreptat spre galeria gazdelor cu intentia de a provoca suporterii. Arbitrul Alexandru Tudor a decis suspendarea partidei dupa ce a considerat ca mai multi jucatori de la cele doua formatii ar fi trebuit eliminati din cauza violentelor si jocul nu ar fi putut continua.
Vineri, 11 mai, Comisia de disciplina a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis rejucarea integrala a partidei. Atat Ricardo Cadu (CFR), cat si Mircea Bornescu (U Cluj) au fost suspendati cate doua meciuri si amendati fiecare cu 7.000 lei, in timp ce Liviu Ciuca, masorul U Cluj, care l-a lovit pe Cadu in drumul spre vestiare, a primit o suspendare de 12 luni si o amenda de 10.000 lei.
CFR este virtual campioana inaintea ultimului joc, cu Steaua, de duminica, deoarece poate fi cel mult egalata la puncte de FC Vaslui, dar are avantajul rezultatelor din jocurile directe, 1-1 la Vaslui si 2-0 la Cluj-Napoca.
CFR a cucerit titlul aproape la fel ca in 2010, cand invingea pe U in ultima etapa cu 1-0, pe terenul acesteia, in urma unui gol marcat de Cadu, din penalty.
Sursa: Agerpres