Comisia de licentiere a cluburilor a acordat licenta pentru Liga I, in sezonul 2012/2013, tuturor celor 18 grupari care au solicitate acest lucru, a anuntat, joi, Federatia Romana de Fotbal (FRF). „Comisia de licentiere a cluburilor a pronuntat in data de 27.04.2012 deciziile privind cererile de acordare a licentei formulate de cluburile participante in Liga I. Comisia de fond a acordat licenta pentru Liga I, in sezonul 2012-2013, tuturor celor 18 cluburi solicitante. Deciziile pronuntate nu au fost atacate cu apel in termenul stabilit de Regulamentul de licentiere, astfel ca acestea au ramas definitive si irevocabile prin neapelare”, se arata in comunicatul postat pe site-ul frf.ro.
FRF precizeaza ca, in cazul cluburilor participante in campionatul Ligii a 2-a, care au solicitat licenta pentru Liga I in sezonul 2012-2013, Comisia de licentiere a cluburilor va functiona in perioada 15 – 25 mai 2012. Deciziile pronuntate de Comisia de fond vor putea fi atacate cu apel la Comisia de Apel, care va analiza eventualele contestatii in perioada 31 mai – 8 iunie 2012.
Deciziile Comisiei de Apel sunt definitive si executorii pe plan national. Deciziile Comisiei de apel pot fi atacate cu recurs la Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne.
Sursa: Mediafax