FC Maramures Universitar Baia Mare si-a schimbat ieri conducerea. Astfel, noul presedinte al clubului este Cristi Span, in timp ce Dan Hotico a devenit vicepresedinte. De asemenea, in conducerea FCMU a fost cooptat Liviu Bala, din postura de membru in Consiliul de Administratie. Echipa de liga a doua ocupa locul 11 in clasamentul seriei Vest, avand acumulate 21 de puncte in 20 de partide disputate.
„Salvarea de la retrogradare este obiectivul asupra caruia ne concentram pentru acest sezon, dar echipa va face obiectul unui proiect pe termen mediu si lung, astfel incat peste cateva sezoane sa putem sa ne propunem ca Baia Mare sa revina in prima liga a fotbalului romanesc”, a mentionat Dan Hotico pentru eMaramures.
In prezent FCMU are 20 de jucatori legitimati, circa jumatate dintre acestia fiind la final de contract cu gruparea baimareana. Urmeaza, din informatiile furnizate de Hotico, sa fie evaluat in zilele imediat urmatoare lotul avut la dispozitie.
In etapa viitoare, sambata, de la ora 11.00, baimarenii vor primi – pe stadionul „Viorel Mateianu” – vizita echipei FC Bihor Oradea (locul 5), in cadrul etapei 27.
De altfel, echipa baimareana mai are de jucat patru meciuri din acest sezon: in 18 mai acasa cu FC Bihor Oradea, in 25 mai la UTA Arad, in 1 iunie acasa cu ACS Poli Timisoara, in 8 iunie in deplasare la Mioveni.
Sursa: RIP