Vezi VIDEO
FC Municipal Baia Mare a incheiat turul Ligii 3 de fotbal cu o victorie si isi pastreaza pozitia de lider in seria C5. Elevii lui Dorin Toma s-au impus astazi cu scorul de 2-0 (1-0), in fata gruparii Unirea Jucu, in urma unei partide pe care au dominat-o de la un capat la altul. Golurile meciului au fost inscrise de Radu Leonte (minutul 40) si Mihai Deac (minutul 51).
Prima repriza a fost una in care singurele ocazii le-au apartinut gazdelor, dar Vasile Pop a ratat de doua ori sansa de a deschide scorul, in minutele 9 si 32, cand a reusit sa scape de vigilenta fundasilor adversi si sa suteze spre poarta. Primul gol a venit pe final de repriza, atunci acelasi Pop a centrat in careu, iar Radu Leonte, din 9 metri, a sutat plasat la coltul lung, reusind sa il invinga pe portarul Szekely.
“A fost un meci dificil, un meci pe care am reusit sa il pregatim in ultima saptamana si am reusit sa remontam jucatorii dupa infrangerea de la Galda, iar ei au raspuns cu o mai mare determinare, cu o rautate in joc si acesta a fost si rezultatul in urma pregatirii bune. Este finalul unui tur greu, in care ne-am propus primele doua locuri, am reusit sa fim pe primul loc, la o diferenta buna de puncte, iar acesta este un castig, iar al doilea mare castig al echipei este convocarea unuia dintre jucatorii nostri la un trial U21. Este vorba despre Mihaita Deac, este primul jucator convocat de la aceasta noua echipa si speram ca vor urma si altii”, a declarat antrenorul Dorin Toma.
Repriza secunda a fost una ceva mai disputata, dar dominata tot de echipa gazda, care a reusit majorarea scorului inca din minutul 51, atunci cand Mihai Deac a profitat de o balba din defensiva Jucului si a stabilit scorul meciului, 2-0.
“A fost o partida foarte dificila, pe un teren greu si cu un adversar incomod. Ne bucuram ca am castigat si am reusit sa ne pastram pozitia de lideri. Am inceput prima etapa greu, dar apoi ne-am revenit si am avut un parcurs foarte bun. A fost apoi un accident la Galda, dar am demonstrat astazi ca a fost doar un accident”, a declarat Marius Hodor.
“A fost un meci destul de dificil dar, dupa cum ne asteptam, am reusit sa ne impunem jocul si cred ca a fost o victorie meritata. Se spune ca am realizat peste asteptari in acest tur, dar noi spunem ca nu este asa. Noi ne asteptam sa facem aceasta figura frumoasa, pentru ca ne-am pregatit foarte bine in decursul anului”, a precizat Radu Leonte.
Conducerea clubului baimarean este multumita de parcursul bun din tur si spera ca finalul de campionat va aduce indeplinirea obiectivului – promovarea in esalonul superior.
“A fost o perioada grea, dar speram ca si returul sa fie la fel de greu si sa se termine exact ca si turul, cu echipa noastra pe primul loc. Ne-am propus din start promovarea si suntem in grafic. Ne-am propus locurile 1-2 la finalul turului, uite ca a iesit mai bine si am terminat pe primul loc. Avem o diferenta de trei puncte fata de urmatoarea clasata, ceea ce ne da mari sperante si intram in retur cu un moral foarte bun”, a declarat presedintele FCM Baia Mare, Cristian Span.
Campionatul Ligii 3 se va relua pe 7 martie 2015.
Sursa: Tania Purcaru