Miercuri după-amiază, de la ora 17.30, stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CS Hunedoara, manșa retur a barajului de promovare în Liga a doua. În meciul tur, disputat la Hunedoara, gazdele s-au impus cu 2-1 (1-1), după golurile marcate de Arnăutu (15), Mogoș (89), respectiv Rodrigues Jairo (12 – autogol). Intrarea este liberă și sperăm că tribunele arenei băimărene vor fi pline (desigur, în locurile accesibile).
Partida retur va putea fi urmărită în direct la Digi 1. Arbitri: Vlad Băban (Iași) – Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Ioan Alexandru Corb (Satu Mare). Arbitru de rezervă: Marius Omuț (Satu Mare). Observatori: Dan Jiga (Bistrița) și Dragoș Diaconescu (București).
CS Hunedoara a încheiat sezonul de Liga 3 pe locul 1 în Seria 9 și a trecut în primul baraj de CA Oradea (locul 2 în Seria 10), cu 4-2 în tur, la Oradea, și 0-0 în retur, la Hunedoara.
CS Minaur Baia Mare a fost liderul Seriei a 10-a a Ligii 3 și în primul baraj a învins-o pe Metalurgistul Cugir (locul 2 în Seria 9) cu o dublă victorie, 4-0 la Cugir și 3-2 la Baia Mare.
CS Minaur (antrenor Ciprian Danciu): 77. Raul Băilă – 21. Marius Potcoacă, 3. Răzvan Lazăr, 28. John Mondragon, 27. David Simion, 2. Cătălin Jucan (11. Marco Petran – min. 84), 19. Ricky Gneba, 93. Viorel Chinde, 17. Alin Văsălie, 10. Mircea Donca, 9. Ciprian Stanciu (23. Raphael Stănescu – min. 78)
Rezerve: 30. Emanuel Breban – 5 Gabriel Oiță, Ciprian Duruș, 8. Denis Matei, 15. Cristian Tand, 7. Sergiu Ciocan, 24. Patrick Petre.