Sâmbătă după-amiază, stadionul “Viorel Mateianu” a fost gazda partidei dintre CS Minaur Baia Mare și Sportul Șimleul Silvaniei, joc din cadrul etapei a 14-a din Liga 3, seria 10. Băimărenii s-au impus net, cu scorul de 7-1 (4-0), după un joc spectaculos, cu multe ocazii de poartă și cu multe goluri, în pofida terenului destul de greu. Minaur mai are de jucat în acest an un singur meci oficial, tot pe teren propriu, cu CSM Satu Mare. Apoi va urma o pauză de jocuri până în 12 martie, dată de la care se vor mai disputa alte trei etape din retur, după care se va trece la play-off.
Cum s-au marcat golurile
- 21 – pasă în partea stângă pentru Chinde, acesta șutează superb, aproape din colțul careului mare, în vinclu: 1-0
- 31 – pas în adâncime, un fundaș sălăjean luftează, balonul ajunge la Chinde, acesta intră în careu, driblează portarul și înscrie în poartă goală: 2-0
- 34 – șut pe joc, puternic, de la 26-27m Romariu Rus, balonul poposește în plasă în dreapta portarului: 3-0
- 45 – pasă în adâncime pentru Chinde, acesta preia în stânga, pătrunde și șutează în colțul scurt din 12-13m: 4-0
- 50 – pas în stânga pentru Luigi Pop, șut pe jos, puternic (poziție similară cu cea din care a marcat Chinde golul din min. 45): 4-1
- 51 – fault în suprafața de pedeapsă a oaspeților și se acordă penalty. Donca trage tare, sub bară, dar se cere repetarea loviturii. De această dată Donca șutează pe joc, în stânga portarului: 5-1
- 61 – Ciocan primește un balon în centrul careului, driblează un adversar și șutează plasat pe lângă portar: 6-1
- 90+2 – contraatac de manual, pasă pentru Petran, care pleacă din terenul propriu, apoi șutează peste portar, frumos, și stabilește scorul final: 7-1
CS Minaur Baia Mare – Sportul Șimleu Silvaniei: 7-1 (4-0)
- Au marcat: Viorel Chinde (21, 31, 45), Romariu Rus (34), Mircea Donca (51 – 11m), Sergiu Ciocan (61), Marco Petran (90+2) / Luigi Pop (50)
- Stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare; fără spectatori
- Arbitri: Marius Omuț (Satu Mare) – Cristian Dumitru Gozman Pop, Petru Eusebiu Irina (Oradea). Observatori: Claudiu Ștefănuți (Năsăud), Melian Nădășan (}aga – Cluj)
- CS Minaur (antrenor Ciprian Danciu): 77. Raul Băilă – 5. Adrian Neacșu, 13. Cristian Tand, 22. Antonio Lung, 27. David Simion, 10. Mircea Donca (19. Marco Petran – min 76), 11. Romariu Rus (14. Sergiu Ciocan – min. 68), 24. Adrian Micaș, 93. Viorel Chinde (94, Valer Giurgiu – min. 76), 17. Alin Văsălie (15. Cătălin Jucan – min. 46), 99. Gabby Batchabi Nana (28. Arthur Teut – min. 68)
- Rezerve neutilizate: 34. Alexandru Gudea – 3. Mihai Lazăr, 44. Adrian Bura, 8. Denis Matei
- Cartonașe galbene: Tand (13), Petran (90+1)
În Faza I are loc sezonul regular, cu meciuri tur-retur, rezultând un total de 18 etape. În faza a II-a se va disputa un play-off între primele patru clasate. Play-off-ul se va juca în format tur-retur-tur, cu un total de 9 etape (pe baza tabelei Berger de 4).
În Faza a III-a vor participa doar primele două clasate din play-off-uri, 20 de echipe în total (din cele 10 serii). Se vor disputa două runde de baraj, exact cum a avut loc și în ediția trecută.
Etapa 14
- CFR 2 Cluj-Napoca – Luceafărul Oradea: 3-0
- CSM Satu Mare – FC Someșul Dej: 1-1
- CA Oradea – Progresul Șomcuta Mare: 3-1
- Lotul Băile Felix – SCM Zalău: 1-2
- CS Minaur Baia Mare – Sportul Șimleu Silvaniei: 7-1
Clasament
- Minaur Baia Mare – 32p (50-18) – 14
- CA Oradea – 32p (31-17) – 14
- Lotul Băile Felix – 27p (32-14) – 14
- Someșul Dej – 26p (31-19) – 14
- SCM Zalău – 22p (33-25) – 14
- CFR 2 Cluj-Napoca – 17p (17-19) – 14
- Sportul Șimleu – 17p (16-21) – 14
- Progresul Șomcuta – 13p (20-34) – 14
- CSM Satu Mare – 10p (17-31) – 14
- Luceafărul Oradea – 1p (4-53) – 14
Etapa a 15-a (4 decembrie, ora 13.00): CS Minaur – CSM Satu Mare; Sportul Șimleu – Băile Felix; SCM Zalău – CA Oradea; Progresul Șomcuta – CFR 2 Cluj; Luceafărul – Someșul Dej. (Sursa: csminaur.ro)