Vineri și sâmbătă sunt programate jocurile etapei a 24-a din Liga 3, seria 5. Mai sunt șapte jocuri de disputat până la finalul sezonului, când vom cunoaște echipa care va promova în Liga 2 și echipele care vor lua calea întrecerilor județene. Ambele echipe din Maramureș au jucat vineri și în deplasare.
Comuna Recea a jucat în deplasare cu Gaz Metan II și nu se putea gândi la altceva decât la cele trei puncte. Pe care le-a și obținut, după un meci nu foarte ușor, în care a marcat câte un gol pe repriză. Mai întâi prin Viorel Chinde, aflat la a noua reușită stagională, iar mai apoi prin golgheterul din retur, Brian Lemac, aflat la cel de-al șaselea gol. Un rezultat care menține echipa din Recea pe prima poziție în clasament. Mai e nevoie de șase asemenea rezultat și vine promovarea. Însă nu este deloc ușor.
CS Minaur s-a deplasat la Sănătatea, unde a întâlnit un adversar incomod, care lupta și el pentru poziția a treia în clasament. Acum șansele Sănătății de a prinde loc pe podium sunt foarte mici, pentru că CS Minaur s-a distanțat la 9 puncte. Unicul gol al partidei a fost marcat de Cătălin Tutuța, în partea a doua a jocului. Clujenii au evoluat cu un om în min. din min. 64, Lupu fiind eliminat.
Etapa 24
- AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – MSE Târgu Mureș: 5-0 (2-0); Soufiane Jebari (15), Istvan Berde (44), Szilard Veres (54), Atilla Csuros (75), Szilard Magyari (80)
- Sticla Arieșul Turda – Gloria Bistrița: 1-1 (0-1); Marius Ionescu (72) / Ovidiu Stoianof (39)
- Sănătatea Cluj Napoca – CS Minaur Baia Mare: 0-1 (0-0); Cătălin Tutuța (54)
- Avântul Reghin – Unirea Dej: 1-0 (0-0); Adrian Murar (84)
- Unirea Tășnad – CS Iernut: 6-1 (2-0); David Vincze (10, 48), Angelo Cocian (42 – 11m, 84), Krisztian Szekely (58), Mark Parnău (68) / Robert Bartoș (67)
- Gaz Metan Mediaș II – ACS Fotbal Comuna Recea: 0-2 (0-1); Viorel Chinde (22), Brian Lemac (62)
- Olimpic Cetate Râșnov – AFC Odorheiu Secuiesc: 0-1 (0-1); Romaric Logon (16)
- AFC Hărman – CFR Cluj Napoca II: 1-3
Clasament
- Comuna Recea – 58p (73-23) – 24
- Miercurea Ciuc – 58p (65-16) – 24
- CS Minaur – 49p (41-15) – 24
- Olimpic Râșnov – 43p (27-21) – 24
- CFR Cluj II – 42p (51-34) – 24
- Sănătatea – 40p (34-22) – 24
- Sticla Turda – 36p (34-28) – 24
- Avântul Reghin – 36p (32-26) – 24
- Gloria Bistrița – 33p (30-32) – 24
- Od. Secuiesc – 28p (28-36) – 24
- Unirea Tășnad – 27p (40-45) – 24
- Unirea Dej – 26p (31-33) – 24
- AFC Hărman – 25p (30-34) – 24
- MSE Tg. Mureș – 15p (18-69) – 24
- Gaz Metan II – 12p (24-57) – 24
- CS Iernut – 10p (23-90) – 24
Etapa 25 (vineri, 26 aprilie): Gaz Metan II – Miercurea Ciuc; Comuna Recea – Hărman; CFR Cluj II – Tășnad; Iernut – Râșnov; Od. Secuiesc – Reghin; Unirea Dej – Sănătatea; CS Minaur – Sticla Turda; Bistrița – Tg. Mureș.