Vineri și sâmbătă sunt programate jocurile etapei a 21-a din Liga 3, seria 5. CS Minaur a jucat vineri acasă, cu Unirea Tășnad, o echipă care are destule probleme financiare. Băimărenii n-au găsit calea spre gol în prima repriză, chiar dacă au dominat jocul. Anevoie a fost și în primul sfert din partea a doua. A venit golul marcat de Raul Stanciu, jucător venit în iarnă tocmai de la Unirea Tășnad (abia intra în teren de două minute), iar apoi au venit și celelalte trei, marcat de Lupu, Brata și tânărul Sorin Șerban.
CS Minaur: Alex Gudea – Ciprian Duruș, Lorant Kis, David Simion, Sorin Șerban, Răzvan Lupu (80, Raini Bandula), Cătălin Tutuța (68, Denis Lihet), Paul Chiș-Toie (58, Raul Stanciu), Valer Giurgiu (76, Bogdan Jeler), Ciprian Brata, Sandu Bococi.
Rezerve: Eduard Iuhasz – Călin Borota, Darian Sabadîș
Antrenori: Dorin Toma și Paul Ungureanu
ACS Fotbal Comuna Recea a jucat în deplasare, cu CS Iernut. Un meci între echipa de pe primul loc și cea de pe ultimul loc, câștigat fără probleme de Recea, cu 6-0. A deschis scorul Alin Bota din penalty, a șaptea reușită din acest sezon pentru portarul echipei din Recea. Până la pauză au mai punctat Mărieș și Micaș, iar alte trei goluri au venit după reluare, de la Rus, Dunca și Oșan.
După această etapă avem o intermediară, care se va disputa marți, de la ora 17.00. Apoi, pe 13 aprilie, vom avea meciul care va limpezi oarecum situația, Comuna Recea urmând să întâlnească pe teren propriu pe Miercurea Ciuc.
Etapa 21
- CFR Cluj Napoca II – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc: 1-2 (0-2); Claudiu Petrila (75) / Eder Gonzalez (21), Slobodan Lalic (36)
- AFC Odorheiu Secuiesc – Gaz Metan Mediaș 2: 4-0 (2-0); Bogdan Mintaș (2), Rajmond Balint (7), Vekas Barna (88), Horia Crișan (90+3 – 11m)
- Unirea Dej – AFC Hărman: 0-0
- CS Minaur Baia Mare – Unirea Tășnad: 4-0 (0-0); Raul Stanciu (60), Răzvan Lupu (68), Ciprian Brata (71), Sorin Șerban (76)
- Gloria Bistrița – Olimpic Cetate Râșnov: 0-1 (0-1); Raul Drugă (26)
- MSE Târgu Mureș – Avântul Reghin: 0-5
- Sticla Arieșul Turda – Sănătatea Cluj Napoca: 2-0 (0-0); Raul Vitan (76), Valentin Lemnaru (89)
- CS Iernut – ACS Fotbal Comuna Recea: 0-6 (0-3); Alin Bota (15 – pen.), Alexandru Mărieş (20), Adrian Micaş (33), Romario Rus (55), Dacian Dunca (70), Paul Oşan (81)
Clasament
- Comuna Recea – 52p (66-18) – 21
- Miercurea Ciuc – 49p (55-14) – 21
- CS Minaur – 43p (39-14) – 21
- Sănătatea – 37p (30-19) – 21
- Olimpic Râșnov – 37p (25-20) – 21
- CFR Cluj II – 36p (42-29) – 21
- Avântul Reghin – 33p (30-23) – 21
- Sticla Turda – 32p (28-26) – 21
- Gloria Bistrița – 26p (25-29) – 21
- Unirea Tășnad – 24p (33-40) – 21
- Unirea Dej – 23p (29-30) – 21
- AFC Hărman – 22p (25-28) – 21
- Od. Secuiesc – 22p (25-34) – 21
- MSE Tg. Mureș – 15p (18-56) – 21
- Gaz Metan II – 11p (20-47) – 21
- CS Iernut – 6p (16-79) – 21
Etapa viitoare. Marți, 9 aprilie, ora 17.00: Miercurea Ciuc – Sticla Turda; Sănătatea – Tg. Mureș; Reghin – Bistrița; Olimpic – Minaur; Tășnad – Unirea Dej; Hărman – Od. Secuiesc; Gaz Metan II – Iernut; Comuna Recea – CFR II Cluj.