Jucatorii de la FC Maramures Universitar Baia Mare au intrat in vacanta. Sportivii antrenati de Romulus Buia si Ciprian Dorobantu au terminat turul pe locul 11, avand 16 puncte obtinute in patru victorii si patru egaluri. Reunirea lotului este anuntata pentru 16 ianuarie. „Ar fi trebuit sa plecam duminica intr-un miniturneu in Italia, dar din cauza banilor de la Consiliul Local care inca nu ne-au intrat in cont, a trebuit sa renuntam. In functie de bugetul pe care il vom avea la dispozitie, poate vom transforma miniturneul la care am renuntat acum intr-o pregatire la iarna”, a informat Nicu Marculescu, team manager.
„Astfel, daca vom avea fondurile necsare, in 16 ianuarie ne vom reuni, iar dupa vizitele medicale si dupa readaptarea la efort facuta pe plan local, am putea pleca in februarie pentru doua saptamani in Italia. Repet: totul depinde de buget. Daca nu ne vom permite stagiul din Italia, vom merge in cantonament la munte la Izvoare. In aceste zile conducerea clubului se va reuni pentru a stabili o strategie legata de viitorul imediat al echipei”, a adaugat pentru eMaramures Marculescu.
Singura „mutare” din lotul baimarean care se stie pana la aceasta ora este venirea italianului Emanuele de Rosa (nascut in 14 ianuarie 1989, fotbalist de banda stanga), care a fost in teste in luna noiembrie la FCMU si urmeaza sa se alature echipei in 16 ianuarie. „Daca va confirma in perioada pregatirii de iarna si daca tehnicienii vor decide ca este util, atunci vom semna un contract cu el”, a mai spus Marculescu.
Sursa: RIP