Mai multe zvonuri au aparut in aceasta saptamana legate de FC Maramures Universitar (FCMU) Baia Mare. Mai intai a fost cel legat de faptul ca ar fi anumite probleme cu privire la Alin Roman si Steliano Filip, jucatori adusi de LPS Banatul Timisoara. Presedintele FCMU, Dan Hotico, a declarat pentru eMaramures.ro ca nu exista nicio problema in legatura cu acesti jucatori: „Au fost ceva discutii inainte de meciul de la Severin, cum ca Gaz Metan ar dori sa conteste acesti jucatori, dar nu exista nicio problema cu acesti jucatori. Roman a semnat cu noi contract pe trei ani de zile, in timp ce Filip pana in iarna cand, daca transferul la Machester nu se va concretiza, atunci contractul lui va fi prelungit”.
Alt zvon care a circulat in aceste zile prin… gazonul de pe stadionul „Viorel Mateianu” a fost acela ca meciurile cu echipele din Arad si Bistrita (din etapele 11 si 12), chiar daca trebuiau disputate pe terenul echipei baimarene, ar urma sa se joace in deplasare. „Am facut demersurile ca meciul cu UTA Arad din aceasta etapa sa il jucam in deplasare, la Arad, din cauza starii in care se afla gazonul de pe stadionul „Viorel Mateianu”, in urma expozitiei chinologice de duminica. Oficialii UTA au fost de acord, am discutat conditiile in care acest joc ar avea loc, dar cei de la Federatia Romana de Fotbal ne-au transmis ca nu sunt de acord cu acest demers. Asa ca am renuntat sa ii mai contactam si pe cei din Bistrita„, a declarat Dan Hotico. Subiectul calitatii gazonului s-a dovedit a fi unul delicat. „Sunt locuri in care gazonul trebuie peticit, sunt locuri in care iarba a fost arsa. Cei care au organizat expozitia au promis ca repara eventualele stricaciuni, niciun tavalug n-au trimis pana azi”, a spus Dan Hotico.
Ca sa nu lasam subiectul in… iarba, am contactat-o telefonic mai intai Eleonora Ghete, directorul Serviciului Ambient Urban, dat fiind ca acesta este serviciul care administreaza stadionul municipal. „A fost o echipa care a evaluat pagubele produse si lucrarile de refacere a gazonului care se impun vor fi facute, pe cheltuiala organizatorilor evenimentului de duminica, asa cum a fost intelegerea„, a mentionat Ghete pentru eMaramures. Csaba Majoros, din partea Asociatiei Chinologice Maramures, a declarat: „Din pacate a plouat si de aceea au aparut probleme pe suprafata de joc. Am promis ca vom remedia stricaciunile, fiindca asa e civilizat, iar problemele se vor remedia. Azi sau maine vom trimite la stadion un utilaj pentru a tasa si uniformiza terenul. Nu am facut asta pana acum pentru ca terenul a fost prea moale, azi am fost informati ca putem interveni si o vom face”.
In alta ordine de idei, lucrarile la drumul de acces spre stadion au inceput, dat fiind ca primarul Catalin Chereches promisese inca inainte de inceperea campionatului ca acesta va fi reparat.
Si inca ceva: meciul cu UTA Arad va fi televizat in direct, dupa cum a informat presedintele Hotico. In consecinta, partida cu UTA ar urma sa se joace duminica, de la ora 11.00, insa nu a fost primit, inca, acceptul de la Federatia Romana de Fotbal in acest sens.
Sursa: Ramona-Ioana Pop