Ultima etapă din Liga a II-a disputată de formația maramureșeană de fotbal ACS Recea s-a încheiat cu scor de egalitate, echipa condusă de Florin Fabian ocupând după acest rezultat locul 14 în campionat și a intrat în grupa de play-out a ligii, pentru menținerea în această ligă.
Partida disputată cu Ripensia Timișoara, în deplasare, a fost una echilibrată și părea că ACS Recea va aduce trei puncte din Timișoara, dar golul victoriei a încetat să apară. Astfel, echipa condusă de Florin Fabian este nevoită să se lupte cu Farul Constanța, Ripensia Timișoara, Metaloglobus București, U Cluj, CSM Slatina și Pandurii Târgu Jiu, pentru a juca încă un sezon în cadrul Ligii a II-a.
La prima vedere pare că ACS Recea a picat într-o grupă acceptabilă, dar, ținând cont că echipa maramureșeană de fotbal din totalul disputelor cu aceste echipe a obținut două victorii, trei înfrângeri și un egal, în actualul sezon (Ripensia Timișoara 0-0 ACS Recea, ACS Recea 2-0 Pandurii Târgu Jiu, ACS Recea 1-0 U Cluj, Metaloglobus București 2-0 ACS Recea, Farul Constanța 3-2 ACS Recea, CSM Slatina 2-0 ACS Recea), lupta pentru menținerea echipei în liga secundă a fotbalului românesc va fi una dificilă.
Echipele care vor juca în play-off 1. U Craiova 1948 (35p), 2. Dunărea Călărași (34p), 3. CS Mioveni (33p), 4. Rapid București (33p), 5. FK Csickszereda (32p), 6. ASU Poli Timișoara (32p).
Echipele care vor juca în play-out 7. Farul Constanța (32p), 8. Viitorul Pandurii Târgu Jiu (32p), 9. Petrolul Ploiești (31p), 10. Metaloglobus București (30p), 11. U Cluj (29p), 12. Gloria Buzău (26p), 13. Concordia Chiajna (24p), 14, ACSF Recea (23p), 15. Ripensia Timișoara (22p), 16. Unirea Slobozia (19p), 17. CSM Reșița (19p), 18. CSM Slatina (15p), 19. Pandurii Târgu Jiu (13p), 20. Aerostar Bacău (10p).
Echipele vor fi împărţite în cele două grupe, în conformitate cu locul ocupat la finalul sezonului regular, după cum urmează:
•Grupa A: locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19
•Grupa B: locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20
În cadrul play-out-ului vor retrograda ultimele două locuri (6 și 7), iar echipele vor disputa câte o partidă cu fiecare, urmând ca locurile cinci din ambele grupe să dispute un meci de baraj, pentru menținerea în această Ligă.
Etapele pe care ACS Recea le va disputa:
3 aprilie: ACS Recea – Pandurii Târgu Jiu
10 aprilie: Ripensia Timișoara – ACS Recea
17 aprilie: ACS Recea – Metaloglobus București
24 aprilie: Farul Constanța – ACS Recea
30 aprilie: ACS Recea – CSM Slatina
8 mai: U Cluj – ACS Recea