Astra Giurgiu a invins-o pe campioana Croatiei, Dinamo Zagreb, cu scorul de 1-0, joi seara, pe stadionul ”Marin Anastasovici” din Giurgiu, intr-un meci din Grupa D a competitiei de fotbal Europa League. Ghanezul Sadat Bukari (50) a marcat golul Astrei, cu capul, din centrarea japonezului Takayuki Seto. Pentru giurgiuveni a fost prima victorie in grupele competitiei si, totodata, o revansa dupa esecul din meciul tur, cu 1-5.
Oaspetii au inceput mai bine la Giurgiu, iar Rus a fost aproape de autogol in chiar primul minute de joc. Apoi, algerianul Soudani (2) a trimis cu capul, dar balonul a fost prins de Lung. A urmat o perioada buna a Astrei, dar Budescu (7) a expediat un sut puternic peste poarta, iar Bukari s-a dovedit complet neinspirat la doua ocazii uriase: in min. 12 a scapat singur cu portarul Eduardo, dar s-a impiedicat in minge, iar in min. 14, in situatie de unu la unu cu lusitanul, a trimis pe langa poarta.
Soudani a fost din nou periculos (21), iar Wilson Eduardo a iesit la rampa in cateva randuri, dar a tras putin peste poarta (23), apoi portarul Lung a respins balonul expediat de jucatorul lui Dinamo, dupa care Henriquez a reluat pe langa tinta. Wilson Eduardo a mai tras o data peste poarta (25).
Budescu a finalizat si el doua actiuni, nefericit: in blocaj (26) si pe langa poarta (34).
In debutul reprizei secunde, vicecampioana Romaniei a reusit sa deschida scorul prin ghanezul Bukari, lasat nemarcat, a marcat cu capul din cativa metri, la centrarea lui Takayuki Seto (50): 1-0.
Dinamo a controlat autoritar meciul in continuare, dar nu a reusit sa isi creeze situatii prea mari de gol. Machado (72) l-a testat pe Lung, dar portarul Astrei a fost la post. Giurgiuvenii, in schimb, au avut cateva contre taioase, dar Bukari (78) si De Amorim (84) au fost deposedati in extremis, in pozitii de finalizare.
Astra, care a gestionat bine finalul, a facut un joc defensiv excelent si a obtinut o victorie meritata, in urma careia a parasit ultimul loc in grupa. Dupa acest esec, Dinamo Zagreb nu mai are nicio sansa de calificare in faza urmatoare a competitiei.
Astra Giurgiu va disputa ultimul sau meci din grupa pe pe 11 decembrie, in deplasare cu FC Salzburg.
Astra Giurgiu – Dinamo Zagreb 1-0 (0-0)
A marcat: Sadat Bukari (50).
Giurgiu, stadion ”Marin Anastasovici”
Europa League – Grupa D
Au evoluat echipele:
Astra: 1. Silviu Lung jr – 26. Laurentiu Rus, 15. Cristian Oros, 5. Syam Ben Youssef, 13. Junior Morais – 4. George Florescu, 6. Seidu Yahaya, 8. Takayuki Seto – 9. Gabriel Enache, 19. Sadat Bukari (20. Aurelian Chitu, 90+2), 10. Constantin Budescu (capitan; 91. William De Amorim, 77). Antrenor: Oleg Protasov. Rezerve neutilizate: 33. Danut Coman – 22. Vassilis Pliatsikas, 23. Joaozinho, 16. Elliot Grandin.
Dinamo: 34. Eduardo – 6. Ivo Pinto, 5. Jozo Simunovic, 87. Jerrmy Taravel, 19. Josip Pivaric – 77. Marcelo Brozovic, 55. Ognjen Vukojevic (10. Paulo Machado, 52), 8. Domagoj Antolic (capitan) – 2. El Arabi Hilal Soudani, 9. Angelo Henriquez (90. Duje Cop, 68), 28. Wilson Eduardo (11. Junior Fernandes, 55). Antrenor: Zoran Mamic. Rezerve neutilizate: 1. Antonijo Jezina – 22. Leonardo Sigali, 7. Franko Andrijasevic, 23. Goncalo Santos.
Arbitru: Serghei Lapocikin; arbitri asistenti: Nikolai Golubev, Aleksei Lebedev; arbitri asistenti aditionali: Vitali Meskov, Aleksandr Egorov; arbitru de rezerva: Tihon Kalughin (Rusia).
Delegat UEFA: Jean-François Crucke (Belgia), observator UEFA pentru arbitri: Stephen Lodge (Anglia).
Cartonase galbene: Rus (39), Vukojevic (52), Henriquez (60), Cop (78).
Sursa: Agerpres